În Cariere

Internship – alternativă la experiența profesională?

Internship

În ultimul timp, au loc parcă tot mai multe târguri de joburi. Discutând recent cu un reprezentant al unei companii prezente la acest tip de evenimente, primul răspuns pe care l-am primit de la acesta a fost legat de lipsa lor de perspectivă.

Mulți dintre ei erau la prima încercare de acest fel și au aflat, cu dezamăgire, că, fie că vorbim de comunicare, IT sau design, obstacolul din calea obținerii unui job îl constituie lipsa de experiență. Veți spune poate că este un cerc vicios, nu ai experiență, nu te poți angaja, dacă nu te poți angaja, nu ai cum să obții experiență.

În cele ce urmează, voi vorbi puțin despre o posibilă soluție pentru a ieși din acest impas, pe numele ei internship.

Ce este un internship?

Internship-ul este, de regulă, acea perioadă în care elevul, studentul sau proaspătul absolvent desfășoară o activitate într-o companie pentru a dobândi cunoștințe practice, pentru a vedea dacă domeniul i se potrivește, pentru a se familiariza cu mediul de lucru și, după caz, pentru a dobândi creditele necesare în facultate.

Un internship poate să dureze de la câteva săptămâni până la un an chiar, în funcție de posibilitatea companiei de a implica internul în activitățile sale și de abilitatea lui de a se integra în echipă.

Tipuri de internship

O primă clasificare se poate face în funcție de obiectul internship-ului:

1. Internship pentru dobândirea experienței practice

Internshipul pentru dobândirea experienței practice presupune consolidarea cunoștințelor teoretice dobândite în facultate, de exemplu, prin participarea la activități ce au ca bază aceste cunoștințe.

2. Internship pentru cercetare

Internshipul pentru cercetare se practică, în principiu, în ultimul an de studiu, având ca finalitate întocmirea lucrării de licență sau dizertație după investigarea unui subiect ales de companie sau de student.

3. Internship plătit sau neplătit

Un alt mod de diferențiere a internship-urilor este în funcție de beneficiul material: plătit sau neplătit. Evident că varianta dorită de orice student sau învățăcel este un internship din care să se aleagă și cu bani și cu experiență, internshipul neplătit fiind privit ca o variantă de ultimă resursă.

Din păcate, acest tip de gândire îi aduce pe cei mai mulți în situația descrisă mai sus, în care nu se pot angaja nu pentru că nu au experiență, ci pentru că, efectiv, nu au cunoștințe.

Cum poate ajuta un internship?

Indiferent de tipul de internship ales, beneficiile pot fi extraordinare. Să luăm exemplul unui designer aspirant.

În primul rând, ca student sau proaspăt absolvent, are ocazia să coreleze teoria învățată în facultate cu aplicații practice la care, altfel, mai greu are acces. Una este să învețe dintr-un manual cum să folosească un program de design și alta este să vadă și contextul în care programul în cauză este folosit la potențialul său maxim și să vadă ce alternative s-ar putea folosi în respectivul context.

Totodată, acesta are șansa să învețe de la oameni care sunt profesioniști în domeniul lor de activitate. Fie că mai târziu va dori să ajungă la nivelul lor sau să îi depășească, ei pot fi cei care să îi vor arate la ce să aspire.

Sfaturi pentru interni

Un sfat util pentru cei care participă la un internship este acela de a nu se limita la a discuta doar cu cei din companie care sunt direct responsabili de ei.

E recomandat să vorbească și cu ceilalți angajați, poate cu programatorii, cu echipa de comunicare, cu cei de la resurse umane, cu persoane ale căror funcții nu sunt direct legate de activitatea lor. În felul acesta, nu doar că își vor lărgi orizonturile, dar e foarte posibil ca în viitoarea carieră să aibă nevoie de o părere din exterior sau de o perspectivă diferită.

Nu vă limitați la a asculta ce vi se spune, observați!

Veți fi printre oamenii dintr-o companie din domeniul vostru ceva vreme, fiți atenți cam ce fel de discuții au, cum abordează ei un proiect, cum interacționează cei din jurul vostru.

Veți vedea ce este permis într-o companie și ce nu este, care sunt regulile scrise, dar și cele nescrise. Puteți afla ce înseamnă lucrul în echipă, ce înseamnă un program de lucru; să vă treziți pentru curs sau la seminar nu e nici pe departe același lucru cu a ajunge la timp la o discuție cu un client sau cu a lansa un proiect la termenul stabilit.

Puneți-le întrebări celor care se ocupă de voi, lămuriți-vă vizavi de tot ce vă este necunoscut, nu lăsați nicio informație neclarificată. Luați notițe, fiți activi.

Dacă tot ceea ce învățați și observați este pe placul vostru, dacă v-ați adaptat și integrat în echipă, poate realizați că asta vreți să faceți în continuare, că vreți să faceți asta într-un loc ca acela în care ați făcut internshipul.

Sau poate nu v-a plăcut, nu ați reușit să deprindeți mare lucru – nu vă faceți probleme, e și asta un progres, începeți, prin eliminare, să descoperiţi ce ar fi pe gustul vostru.

Și iată că ajungem și la beneficiul suprem. Ați putea chiar să vă angajați în compania unde ați făcut practică sau în alta pe același profil. Dacă v-aţi dat silința și v-ați făcut remarcați prin idei sau prin conștiinciozitate, sunt mari șanse ca respectiva companie să vă rețină pe un post de junior.

Dacă totuși nu sunt posibilități în acea companie, puteți să vă îndreptați atenția spre altă companie, important este că acum veți avea la dispoziție niște tehnici concrete și un eventual portofoliu de prezentat unui potențial angajator.

Internship plătit versus internship neplătit

Am spus mai sus că internshipul poate avea sau nu beneficii materiale. Un internship plătit ar fi ideal, ați câștiga și experiență și susținere financiară, pe când un internship neplătit poate credeți că presupune doar muncă. Din fericire, nu este așa.

În momentul  în care o companie oferă un internship plătit, așteptările vor fi mai mari.

În primul rând, compania investește, deci așteaptă și rezultate pe măsură. Accentul va fi pus mai puțin pe învățare și mai mult pe producerea de rezultate vizibile, cuantificabile. Veți fi implicați în proiecte reale, plătite de client și se va aștepta de la voi să veniți cu idei ce vor contribui la succesul proiectului. Dacă nu sunteți pregătiți, dacă sunteți la primul internship, producerea acestor rezultate va fi un proces ceva mai dificil.

În al doilea rând, pe o piață șubrezită de fluctuații economice, în special pe piața din România, prea puține companii își vor permite să pună la dispoziție internshipuri plătite, chiar dacă ele sunt conștiente de beneficiile pe termen lung ce le implică aceste programe.

Un internship neplătit poate părea că aduce cu el o anumită relaxare din partea companiei, deoarece nu investește, cel puțin aparent, bani, bunul material cel mai vizibil, ci investește timp și experiență acumulată, care, la urma urmei, se traduc tot în bani.

De multe ori, candidații unui internship aduc cu ei mai puține cunoștințe și mai mult entuziasm, prin urmare, mentorii pot fi mult mai deschiși la ideea că ei sunt acolo să învețe, să observe, așteptările nu vor deveni poveri, iar ei vor putea absorbi informația ce le este oferită.

Un alt avantaj este și programul flexibil de care pot beneficia în timpul internshipului, pentru că pot stabili ore de consultație cu mentorii sau cu alte persoane din companie.

Concluzie

Practica noastră din facultate ar putea fi internship dacă am trata-o ca atare. Dar, din păcate cei mai mulți dintre noi merg pe formula „dosarul predat și creditul încasat”, fără să utilizeze la maxim oportunitatea oferită.

Știu că sunt puține companii care oferă aceasta oportunitate, dar știu la fel de bine cât sunt de puțini studenții care sunt dispuși să profite de oportunități.

Am scris mai sus despre portofoliu, mai ales în cazul unui designer, când este atât de ușor să îți urmărești evoluția doar prin compararea lucrărilor de la început și de la sfârșit de internship. Poate te vei rușina cu lucrările de la început, nu e cazul, ele vor fi dovezile că poți să înveți și să crești.

Dar să nu vă lăsați înșelați. Un internship neplătit nu este normal să dureze un an. În cel mult șase luni cred că puteți să deprindeți abilități și cunoștințe care să vă permită să găsiți un job plătit. Puteți obtine o evaluare din partea mentorilor voștri la un anumit interval de timp pentru a vedea unde sunteți pe scara de evoluție aplicabilă jobului.

Dacă ați ajuns la nivel de junior, puteți negocia poate un internship plătit sau un job part time, unde să dovediți că acum puteți produce rezultate cuantificabile.

 Spor!