În Editorial

Cum ajungi să lucrezi ca Performance Media Manager?

performance-manager

Orice oportunitate de a vorbi despre cariera profesională îmi face o reală plăcere. Evident, ca orice opinie și experiență de viață, și acest articol are o mare încărcare subiectivă. Este viziunea mea asupra domeniului de performance media și asupra ceea ce cred că trebuie să știi atunci când vrei să începi un drum în acest domeniu de activitate.

Pentru a-ți face o părere mai bună despre ce înseamnă viața unui Performance Manager acum, după 7 ani de experiență în acest frumos domeniu, cred că mai bine ar fi să îți povestesc puțin despre cum a decurs pentru mine toată această călătorie inițiatică.

Cum a început totul? 

Nu este povestea clasică; o carieră în performance media nu începe din fragedă pruncie. Nu am visat când eram mic că o atunci când o să mă fac mare o să fiu Performance Media Manager.

 

Astronaut? Da, chiar am visat asta. Economist? Nu, dar era mai realist; nu am visat niciodată asta dar maică-mea cel mai probabil da, de aici și liceul economic pe care l-am absolvit. Performance Media Manager? Performan-CE? Cum să visezi să ajungi ceva ce până acum 10 ani nu știai că există? Simplu, nu ai cum.

 

Mulți din cei care lucrăm în digital aveam în copilărie alte visuri: visuri tangibile, legate de domenii de activitate care existau atunci și erau respectate în societatea non-digitalizată de la începutul anilor ’90.

 

Între timp lucrurile au evoluat; au evoluat atât de mult încât apar tot mai multe domenii noi de activitate și tot mai multe specializări și supra-specializări.

 

Este bine să îți dorești să ajungi cineva și ceva anume când vei fi mare; dar ține cont că lucrurile se schimbă foarte repede în tumultoasa piață a muncii. Atât de repede încât în doar 5 ani poți evolua de la un anumit job și specializare la o cu totul alta specializare.

Cum am ales performance media?

Am început cariera în digital la Republika Interactive în anul 3 de facultate. Atunci îmi doream o carieră în marketing politic și cumva credeam că Republika îmi poate oferi acest traseu; nu a fost să fie.

 

Am aflat la interviu că este vorba de o agenție de digital cu clienți comerciali. Da, eram dezorientat. Ce să aleg? Ce mi se oferă sau ceea ce cred că îmi doresc. Am ales experiența. Și am mers la Republika unde timp de aproape 2 ani am trecut prin aproape toate departamentele agenției și am experimentat cam orice task ce ține de digital. De la social media și dezvoltare de content, la project management și relația cu clientul.

 

A fost o bună experiență mai ales că mi-a oferit oportunitatea să „accesez” foarte multe specializări. Am avut șansa să văd ce implică fiecare din ele și să îmi dau seama ce mă atrage cel mai tare.

 

Așa am ajuns la performance media. Din toate task-urile pe care le aveam de făcut, cele ce țineau de performance media mă atrăgeau cel mai tare; pe ele le prioritizam, acolo petreceam cel mai mult timp și mintea îmi era mereu la conturi, campanii și rezultate. Așa mi-am dat seama ‘ce vreau să fac în viață’.

 

Mai apoi, am decis să îmi urmez drumul în performance media, plecând de la Republika la WebDigital, o agenție specializată în pay per click marketing.

 

Am început cu doar 4 persoane, eu fiind coordonatorul departamentului de specialiști. Departament format din… încă o persoană. Dar în cei aproape 4 ani de WebDigital am reușit să construiesc pentru mai multe persoane o carieră din performance media. Mulți din cei care au trecut prin departamentul de specialiști al WebDigital și am avut șansa să le fiu coordonator acum lucrează în continuare în acest domeniu.

 

Acest lucru este cel mai important pentru mine; faptul că am reușit să le insuflu dorința de a avea o carieră în acest domeniu și nu doar un job în digital de unde câștigă niște bani.

 

La Kubis am avut parte de o altă dezvoltare profesională. Tot în performance media, dar cu alte provocări și mult mai multe variabile. Aici am reușit să înțeleg mai mult nevoile clienților și să poți face distincția între diferite obiective de business în funcție de client.

 

Într-o agenție este locul perfect de învățare și de dezvoltare profesională – zic eu. Este locul în care ai cel mai mult de învățat de la ceilalți oameni specializați, fiecare pe felia lui de expertiză. Este locul în care cunoști oameni faini și te dezvolți foarte mult pe orizontală.

 

Înveți despre factori de care trebuie să ții cont și cum poți să îi incluzi în viitoarele tale strategii de performance media. La Kubis am învățat mai mult despre toate variabilele de care trebuie să ții cont și am decis să mă concentrez și mai mult pe analizarea rezultatelor, atât din perspectivă cantitativă dar mai ales calitativă.

 

Și totuși, cu ce se ocupă un performance media specialist? 

E o întrebare bună. Nu mulți din afara acestui domeniu pot răspunde foarte exact. Primul răspuns, cel mai la îndemână este legat de promovare.

 

Când vorbești despre performance media vorbești despre media și promovarea asset-urilor digitale ale clientului. Este un răspuns, dar nu complet.

 

Când vorbim de performance media vorbim despre partea de research, de identificare de oportunități existente pentru client, vorbim despre profiling și dezvoltarea strategiilor media în funcție de etapa din procesul de achiziție în care se află utilizatorul.

 

Evident, importantă este și partea de promovare dar poate la fel de important este rezultatul obținut și mai ales interpretarea rezultatelor; cine, ce, când, cum și mai ales DE CE a ales să facă o anumită acțiune.

 

Performance media nu înseamnă doar Google AdWords, Facebook Ads, LinkedIn Ads sau web analytics. E un cumul de factori și de analiză a contextului în care ești, de publicurile țintă pe care alegi să îți promovezi brandul, produsele, serviciile și reacția lor mai apoi în asset-urile digitale în care îi trimiți. Este o bătălie constantă pentru o înțelegere cât mai precisă a comportamentului utilizatorului în dialog cu brandul/produsele/serviciile pe care tu i le oferi.

 

De ce abilități am nevoie pentru a fi un Performance Media Specialist?

Depinde. Pentru mine, cel mai important lucru este curiozitatea. Curiozitatea a omorât pisica dar a și salvat multe altele prin inovație și prin a ieși din conformismul aproape inerent de ‘nu se poate’.

 

Pe lângă curiozitate mai ai nevoie de câteva skilluri pe care le ai sau pe care le vei deprinde; cunoștințe de marketing, evident, pentru a putea înțelege principiile de bază.

 

Plăcere în a face research pe domenii de activitate unde nu te-ai fi gândit niciodată că o să trebuiască să afli mai multe lucruri (eu am învățat destul de multe lucruri despre pompe submersibile, de exemplu).

 

Un pic de talent în zona de copywriting și ceva mai multe cunoștințe de psihologie comportamentală ajută. Și poate mai important ar fi un spirit analitic pentru interpretarea rezultatelor campaniilor. Răspunsul succint ar fi puțin din toate dar cu accent pe unul din aceste lucruri.

 

Nu cred că există persoane care sunt excepţionale pe toate aceste paliere; tocmai de aceea cred în complementaritate și multă specializare. Unele lucruri se cultivă dar pe altele le ai foarte bine dezvoltate într-un instinct arhetipal. Profită de instincte și cultivă-ți celelalte abilități.

 

Da, ok, sună bine dar cu siguranță nu sunt potrivit pentru un job în performance media

De unde știi? Renunță la prejudecăți și încearcă. În etapa de recrutare a viitorilor specialiști în performance media am întâlnit câteva bariere din partea voastră.

 

O primă barieră am văzut-o în insituția academică pe care aţi ales-o. Sunt de la Poli, nu am nicio treabă cu acest domeniu; sau de la ASE, Economia mediului – nu am învățat nimic în facultate despre acest lucru. Sau, sau, sau. Nu contează atât de mult cunoștințele teoretice dobândite în anii de licență, ci mai degrabă ceea ce îți dorești să faci pe viitor.

 

O altă barieră a fost legată de cunoștințele inițiale pe care le ai în acest domeniu. Nu cunosc platformele, nu am suficiente cunoștințe. Sau pur și simplu ‘eu nu sunt potrivit pentru un astfel de job‘. Care pentru mine este similar cu ‘nu îmi place ananasul’ negustând niciodată acest fruct.

 

Lasă-i pe alții să te evalueze și să vadă ce poți și ce nu poți. Și poate mai important, experimentează cât mai mult. Renunță la prejudecăți și fi mai mult un doer decât un thinker.

 

Și? Acum știu ce am de făcut?

Ușor de spus, greu de făcut. Știu că este greu să alegi un drum, o carieră dar încearcă să nu pui așa multă presiune pe acest lucru. Concentrează-te mai mult pe ceea ce îți face plăcere să faci și vezi unde poți dezvolta acele abilități. În ce mediu, în ce tipuri de joburi și profită la maximum de fiecare experiență.

 

Cariera mea a început cu un hazard, o împrejurare care s-a dovedit a-mi fi favorabilă. Încerc pe cât posibil să merg mai departe pe același drum, mult mai planificat la nivel de pași următori dar continui să păstrez acest hazard în cariera mea profesională.

 

Au trecut 7 ani și 3 agenții în care am lucrat cu plăcere. Ce va urma peste următorii 7 ani? Abia aștept să aflu.