În Inspirație

10 reguli esenţiale în web design

web-design

Setul de reguli care urmează, vă va ajuta să folosiţi formule testate, pentru a îmbunătăţi atât aspectul, cât şi funcţionalitatea design-ului vostru.

Legea lui Hick

Legea lui Hick spune că timpul investit în a lua o decizie creşte cu fiecare opţiune posibilă adăugată.

Astfel, cu cât un utilizator va avea mai multe opţiuni pe un site, cu atât îi va fi mai greu să navigheze şi să-l folosească eficient.

Această lege vizează, de fapt, importanţa simplităţii.

Studiul de caz clasic privind această lege implică o alimentară în care s-au organizat, în repetate rânduri, degustări de dulceaţă. În primă instanţă, clienţilor le erau prezentate peste 40 de sortimente, iar mai apoi, doar 3 sau 4 sortimente.

Studiul a scos la iveală faptul că atunci când nu aveau atât de multe opţiuni la dispoziţie, clienţii au cumpărat mult mai multă dulceaţă, spre deosebire de cazul în care au fost puşi să aleagă dintr-un număr mare de sortimente. Ba mai mult, în situaţia în care au avut prea multe opţiuni, mulţi dintre participanţii la studiu au refuzat să cumpere ceva.

>>Mai multe despre Legea lui Hick

Principiul Pareto sau regula de 80/20

Principiul Pareto spune că un procentaj mare de utilizatori vor întreprinde un procentaj mic de acţiuni. Aşadar, 80% dintre utilizatori, adică majoritatea utilizatorilor care vă vor vizita site-ul vor accesa un procentaj mic de pagini – de 20 %.

În baza acestui principiu, putem identifica acel procentaj de acţiuni pe care majoritatea utilizatorilor le întreprind, pentru a le scoate mai mult în evidenţă, făcând astfel site-ul mai uşor de folosit.

Acest proces poate duce la introducerea unor opţiuni noi de navigare sau la alterarea homepage-ului pentru a înlesni accesul la acele opţiuni.

>>Mai multe despre Principiul Pareto

Regula treimilor

Regula treimilor este o metodă de a compune elemente într-o manieră plăcută din punct de vedere vizual. Această metodă este folosită de către fotografi dintotdeauna, pentru a crea compoziţii mai interesante.

Această regulă se foloseşte împărţind spaţiul de lucru în treimi, atât pe verticală, cât şi pe orizontală. Rezultatul va fi un grid alcătuit din linii care se intersectează.

Regula spune că privitorul este predispus să-şi direcţioneze atenţia către intersecţiile liniilor care alcătuiesc acest grid. În plus, este bine de reţinut că elementele vizuale vor fi mai evidenţiate dacă sunt plasate la intersecţiile dintre linii sau de-a lungul lor şi că trebuie evitate cu orice preţ aranjamentele care vor împărţi compoziţia în jumătate sau plasarea elementelor de interes fix în centru.

>>Mai multe despre Regula treimilor

Legea proximităţii

Această lege este adeseori neglijată. Legea proximităţii enunţă faptul că elementele care sunt amplasate unul lângă celălalt vor fi percepute ca elemente între care există o legătură.

Este foarte important să fim conştienţi de spaţiile pe care le lăsăm între elemente în design. Dacă avem o serie de elemente care sunt plasate foarte aproape unul de celălalt, ele vor fi tratate de către utilizatori ca şi elemente din aceeaşi categorie.

Feedback

Feedback-ul este un concept folosit îndelung de către designerii industriali. Feedback-ul constă în a-i oferi utilizatorului o indicaţie clară că ceva s-a întâmplat, se întâmplă sau se poate întâmpla.

Această comunicare este esenţială în designul multor produse. Spre exemplu, imaginaţi-vă un filtru de cafea care nu are un beculeţ pentru a indica faptul că este aprins. Probabil că aţi arde cafeaua constant.

Este esenţial să le oferiţi utilizatorilor site-urilor voastre feedback potrivit pentru acţiunile lor, de la stadiile butoanelor [normal, hover şi down] la folosirea unei culori diferite pe link-urile deja vizitate etc.

Legea lui Fitts

Legea lui Fitts poate fi descrisă după cum urmează : “Timpul necesar pentru a te deplasa către un obiectiv este o funcţie între dimensiunea obiectivului şi distanţa până la acesta.”

Aceasta lege este aplicabilă în web design, observând dimensiunea folosită pentru butoane, link-uri etc. Cu cât este mai mare zona pe care se poate face click a unui buton sau a unui link, cu atat îi va fi mai uşor utilizatorului să o acceseze.

Deşi, ca designeri, suntem destul de îndemânatici în folosirea mouse-ului şi în ceea ce priveşte navigarea pe internet, sunt destui utilizatori care nu se descurcă atât de bine.

Un bun exemplu al folosirii legii lui Fitts este cazul în care un formular are un buton de confirmare şi un link pe bază de text pentru anulare.

>>Mai multe despre legea lui Fitts

Secţiunea de Aur

Secţiunea de aur este un raport între proporţiile care, în mod natural, sunt cele mai plăcute vizual. Acest raport a fost folosit în design, arhitectură şi inginerie de sute de ani. Este legat până şi de caracteristicile care-i fac pe oameni mai atrăgători, în ceea ce priveşte expresia feţei şi statura.

Mai concret, secţiunea de aur poate fi descrisă ca raportul dintre elementele unei forme, spre exemplu, raportul dintre înălţime şi lăţime, fiind aproximativ 0.618. Când este aplicată unui dreptunghi cu aceleaşi caracteristici, se pot crea secţiuni din ce în ce mai mici folosind acelaşi raport de 0.618, care creează un tipar natural de spirală. Acest raport poate fi folosit în design, atât în stabilirea proporţiilor unor elemente, cât şi în compoziţie.

>>Mai multe despre Secţiunea de Aur

Briciul lui Occam

Cea mai simplă soluţie, este, aproape întotdeauna, cea mai bună.

Aceasta este, pe scurt, esenţa acestui principiu. Având în vedere flexibilitatea şi puterea internetului, precum şi a uneltelor noastre de design, este foarte uşor să fim duşi de val. Astfel, uneori, obţinem ca rezultat un website sau un design foarte complicat, care, în ciuda faptului că prezintă foarte multă informaţie şi este foarte funcţional, este şi extrem de greu de folosit, de construit şi de administrat.

O problema des întâlnită este acel caz în care o companie simte nevoia de a pune toate informaţiile posibile şi imposibile pe site-ul său, pentru acel caz improbabil în care cineva va avea vreodată nevoie de ele, ignorând principiul Pareto, mai sus menţionat.
Eliminând orice informaţie care nu este absolut necesară pe o pagină va duce la un design mult mai eficient şi impunător.

Reţineti următoarea idee: un design nu este complet atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci atunci când nu mai este nimic de înlăturat.

>>Mai multe despre Briciul lui Occam.

Şirul lui Fibonacci

Şirul lui Fibonacci este o serie de numere în care fiecare număr este suma numerelor precedente. Spre exemplu, începând de la 1, ar fi după cum urmează:

0,1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55 etc…

Acest şir este foarte important, deoarece a fost folosit într-un număr mare de opere de artă, atât vizuale, cât şi muzicale. Acesta se regăseşte peste tot în natură şi este strâns legat de secţiunea de aur.

Modelele bazate pe acest şir sunt plăcute din punct de vedere vizual. Şirul lui Fibonacci poate fi folosit pentru a crea tipare, forme organice, pentru a construi grid-uri sau a stabili dimensiuni şi rapoarte.

>>Mai multe despre şirul lui Fibonacci

Modele mentale

Legea modelelor mentale spune că este mult mai uşor pentru un utilizator să înţeleagă şi să înveţe un lucru nou dacă îl poate asocia cu ceva ce deja înţelege.

Tocmai din acest motiv, conceptul de tab-uri funcţioneaza atât de bine şi majoritatea sistemelor de operare imită situaţii din viaţa reală, mai exact de la birou (fişe, dosare etc). Putem  folosi acest concept pentru crea un design mult mai accesibil şi eficient.

***

Folosiţi cu încredere aceste reguli în design, iar dacă mai cunoasteţi şi alte legi sau principii conform cărora se poate realiza un design mai eficient şi de impact, vă aşteptăm propunerile >>aici.