În Interviuri

Interviu cu Radu Ticiu, director al Incubatorului de Afaceri Software

Radu Ticiu

Radu Ticiu este o prezenţă extrem de activă în comunitatea locală, fiind implicat în mai multe proiecte cu potenţial ridicat, atât datorită funcţiei pe care o deţine, de director executiv al Incubatorului de Afaceri Software din Timişoara, cât şi din dorinţa personală de a ajuta la  dezvoltarea comunităţii de dezvoltatori, respectiv a nivelului lor de expertiză.

În interviul acesta, vom prezenta mai multe despre Incubatorul de Afaceri, precum şi despre proiectele în care se implică Radu Ticiu, pe care le recomandăm, la rândul nostru:

Ctrl-D: Mai întâi, îți mulțumim că ai acceptat să iei parte la interviu. Știm că în prezent te ocupi de conducerea Incubatorului de Afaceri Software din Timișoara. Cui trebuie să mulțumim că avem în Timișoara un incubator de afaceri specializat în acest domeniu și ce pași a trebuit să parcurgi pentru a ajunge să conduci Incubatorul de Afaceri Software din Timișoara?

Radu Ticiu: Eu trebuie să vă mulțumesc pentru invitație! Probabil că sunt puțini cei care știu sau își amintesc faptul că Incubatorul a fost inaugurat în mai 2004. Cu siguranță, însă, este mai bine știut faptul că Incubatorul este un proiect inițiat și susținut de organizații din sectorul public local. Vorbim de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea  ”Politehnica” din Timișoara. Un aport de tip catalitic l-a avut Programul de Promovare Economică și Ocupare Profesională al Agenției de Colaborare Economică a guvernului federal german.

În privința pașilor pentru ocuparea acestei funcții, nu trebuie să vă imaginați ceva special. Nici nu am fost plasat la modul premonitoriu într-un incubator după ce m-am născut, nici nu am trecut prin vreun stagiu de tip bootcamp. Am participat, pur şi simplu, la un concurs organizat pentru acest post.

Ctrl-D: E necesară o anumită pregătire profesională pentru această ocupație? Ce specializare ai?

Radu Ticiu: În privința pregătirii profesionale, discuția poate începe de la faptul că, la data angajării mele, Clasificarea Ocupațiilor din România nu prevedea existența acestei  ocupații. Poate că tocmai acest lucru a permis unui personaj cu studii medicale (și parțial tehnice), cu experiență de muncă în management ONG și în domeniul dezvoltării economice locale să ajungă să ocupe acest post.

Ulterior și inevitabil, în viața mea a urmat un interesant capitol de ”learning by doing”, respectiv participarea la sesiuni de training specializat în cadrul celei mai mari rețele globale de incubatoare de afaceri, sprijinită de Banca Mondială. Recent am obținut o certificare de trainer în domeniul incubării de afaceri, acordată de aceași rețea, pe care ar fi fost excelent să o fi avut acum vreo 8 ani.

Ctrl-D: Ce criterii trebuie să îndeplinească o afacere pentru a putea fi susținută de Incubator? Pentru cât timp se poate bucura de această susținere?

Radu Ticiu: Da! Să trecem la muncă și să vorbim despre procesul de incubare. Durata standard a acestuia este de 3 ani de zile, cu posibilitatea unor prelungiri totalizând încă un an. Criteriile sunt destul de clare: pot candida la statutul de firmă incubată afaceri legal constituite cu cel mult doi ani înainte de data depunerii solicitării de admitere, având sediul în județul Timiș, o cifră de afaceri de cel mult 100.000 euro, cel mult șapte angajați și desfășurând activități din domeniul dezvoltării de produse și servicii software cu un caracter inovativ, având majoritatea capitalului social deținut de cetățeni români.

Ctrl-D: Câte afaceri își desfășoară în prezent activitatea sub susținerea Incubatorului?

Radu Ticiu: În prezent, în Incubator funcționează un număr de 11 firme, alte câteva fiind în curs de pregătire a demarării procedurii de admitere.

Ctrl-D: Despre tendințele de viitor în afaceri ce poți spune? Ce fel de idei predomină sau crezi că vor acapara piața în scurt timp, care e direcția preferată, outsourcing sau dezvoltarea produselor proprii?

Radu Ticiu: Din fericire, dar nu de foarte multă vreme, există o tendință sănătoasă de orientare a noilor firme (și a unora dintre cele care funcționează de ceva vreme în Incubator) către dezvoltarea de produse proprii. Oportunitățile reprezentate de domeniul aplicațiilor mobile, de cel al dezvoltării de instrumente pentru dezvoltatori software sunt cele care stau la baza celor mai noi dintre afacerile remarcabile care cresc acum în incubator și cred că această tendință se va menține.

Ctrl-D: În ce alte proiecte îți mai rămâne timp să te implici?

Radu Ticiu: Proiectele secundare în care îmi investesc foarte mult timp sunt cele care  vizează promovarea antreprenoriatului IT în rândul tinerilor, studenți dar și elevi de liceu, crearea și facilitarea dezvoltării unor comunități profesionale pentru specialiști din industria software.

Ar mai fi de menţionat participarea la activitățile unor rețele regionale și globale de incubatoare de afaceri, precum și la introducerea și adaptarea la specificitățile sectorului IT din vestul României a unor noi tipuri de structuri informale denumite clustere sectoriale.

Proiectele concrete care mă entuziasmează și motivează în cel mai înalt grad sunt TimTeen IT Summer School şi Timișoara Mobile Development Group, alintat de către cei care participă regulat cu apelativul TiMo. Primul proiect menţionat este o școală de vară în domeniul dezvoltării de concepte de afaceri software, este dedicat liceenilor şi este recunoscut ca și poveste de succes. De altfel, acesta face obiectul unor recomandări de politici la nivel european, iar în acest an va deveni probabil un proiect internațional.

Ctrl-D: Acum că aţi amintit de TiMo, care este scopul principal al acestor întâlniri?

Radu Ticiu: Evenimentele TiMo au mai multe obiective. În primul rând, ele urmăresc definirea și consolidarea identității comunității de dezvoltatori de  aplicații, dar și de afaceri în domeniul mobil.

De asemenea, un alt scop al acestei iniţiative este de a facilita constituirea și accesarea unui rezervor local de informații și expertiză în acest domeniu, prezentarea, obținerea de feedback și discutarea aplicațiilor dezvoltate de programatori sau echipe locale.

Ne dorim ca evenimentele de acest fel să faciliteze abordarea în comun de noi proiecte şi conectarea comunității locale la inițiative și structuri globale relevante pentru industria mobile și, nu în ultimul rând, încurajarea constituirii de noi firme active în acest domeniu și  atragerea lor în Incubator.

Ctrl-D: Acum că ai experiența TiMo în spate, ce ne poți spune despre potențialul Timișoarei în ceea ce privește profesioniștii în dezvoltatarea aplicațiilor mobile?

Radu Ticiu: Anul trecut de la inițierea TiMo mi-a confirmat supozițiile inițiale. Timișoara deține masa critică necesară de persoane și firme active sau dornice să înceapă ceva în domeniul mobil, pentru a genera atât conținut, cât și interes pentru desfășurarea acestor evenimente.

În plus, firme și aplicații din Timișoara au început să adune recunoaștere, premii și, de ce să nu o spunem, venituri, ceea ce mă face să fiu optimist şi să cred că cel puțin un mic boom local va urma în curând.

În plus, e remarcabil faptul că am putut dovedi că seriozitatea și competența dezvoltatorilor crescuți în Timișoara justifică atragerea lor în echipe de proiect de tip startup multinațional.

Nu în ultimul rând, un alt motiv de optimism o reprezintă emergența unui grup de investitori de tip business angel (la apariția cărora Incubatorul a contribuit substanțial) și înregistrarea primelor cazuri de investiții în proiecte mobile.

Ctrl-D: Cât de des au loc aceste întâlniri și care sunt temele de discuție?

Radu Ticiu: Temele de discuții sunt destul de diverse. Spuneam că sunt prezentate aplicații dezvoltate pe plan local, platforme și metodologii de dezvoltare, teme legate de marketing și promovare, mobile gaming, experiențe personale de participare la evenimentele marcante ale sectorului.

În ciuda presiunilor care încep să apară pentru dublarea frecvenței evenimentelor TiMo, ne vom menține cel puțin în prima jumătate a acestui an  tradiția de a ne întâlni o dată pe lună. Încercăm să respectăm regula  ”în cea de a doua zi de luni a fiecărei luni” dar, din motive care țin de calendarul altor evenimente, al speakerilor sau al sălilor pe care le folosim, uneori vom aluneca spre cea de a treia zi de luni.

Așa se întâmplă și  în cazul TiMo #15 care va avea loc în 19 martie, ocazie cu care îi așteptăm pe cât mai mulți dintre cititorii Ctrl-D să ni se alăture în această foarte mobilă aventură.

Ctrl-D: Despre ce fel public este vorba? Cine participă de obicei la aceste întâlniri?

Radu Ticiu: TiMo este, în primul rând, o comunitate de persoane, de specialiști. De abia în al doilea rând, membrii își reprezintă în comunitate firmele la care sunt angajați sau pe care le dețin. Componența TiMo, cu cei peste 150 de membri înregistrați, realizează o secțiune interesantă prin întregul sector IT local.

TiMo aduce împreună studenți, freelanceri, fondatori de startup-uri, programatori și manageri din firme locale mici sau mijlocii, dar și din multinaționale, specialiști în marketing, designeri, juriști, bloggeri tehnici, reprezentanți de organizații suport pentru mediul de afaceri, tineri universitari etc.

Ctrl-D: Cum pot participa la întâlnirile TiMo cei interesați? E necesar să se înscrie în prealabil?

Radu Ticiu: Îi încurajăm pe cei interesați să se înscrie în comunitate, utilizând pagina comunității de pe platforma specializată Meetup, la adresa www.meetup.com/TiMoDev ceea ce le va permite să obțină, „la prima mână”, informații despre conținutul evenimentelor următoare, respectiv să acceseze camera cu comori a grupului, în care sunt păstrate prezentările de la evenimente anterioare și alte informații valoroase.

Odată ce se înscriu în comunitate, aceştia îi vor putea contacta în mod direct pe ceilalți membri ai comunității. Pentru cei încă nehotărâți să facă pasul spre o implicare atât de serioasă, promovăm evenimentele și pe contul de Facebook al Incubatorului.

În ultimul rând, acceptăm și participanți care nu s-au înscris în prealabil, deși acest lucru ne cam crează stres și dificultăți…

Ctrl-D: În ce direcție crezi că vor evolua întâlnirile TiMo?

Radu Ticiu: Cu siguranță suntem pe un trend ascendent atât în ceea ce privește numărul participanților, al calității generale a evenimentului (relevat și de ratingul foarte bun acordat la modul anonim de către participanți utilizând platforma meetup.com), al relevanței prezentărilor (lucru foarte dificil, având în vedere diversitatea participanților).

În plus, îmi doresc să ajungem ca întâlnirile TiMo să ajungă să fie un punct nodal pentru generarea de colaborări și sinergii, pentru construirea de demersuri de formare și perfecționare pentru sub-categorii de membri interesați, un loc în care tinerii programatori să ia decizii de orientare către acest domeniu și, mai mult, către antreprenoriat în acest domeniu.

Nu vreau să omit faptul că prin prisma afilierii la rețeaua globală de comunități Mobile Monday, vom încerca să organizăm (pentru început de două ori pe an) Mobile Monday Timișoara, un gen de eveniment care să aducă în orașul nostru experți străini și români de mare valoare în domeniu.

Prima ediție, desfășurată în luna noiembrie a anului trecut, a indicat că acest gen de eveniment generează efecte pozitive, nu doar prin transferul de expertiză spre participanții locali, ci și prin stabilirea de legături de afaceri și de colaborare pentru dezvoltarea comunității cu oameni remarcabili care, în unele cazuri, declară explicit că vor urma să își înregistreze firme active în domeniu în Timișoara.

Ctrl-D: Îţi multumim pentru interviu, Radu!

Radu Ticiu: Mi-a făcut mare plăcere!

Foto: Laura Moisei