În Tips & Tricks

Digital toolbox: Atom – prezentare şi funcţionalităţi

trusa-digitala

Anul trecut am avut ocazia să particip în cadrul conferinței Carieră În Ctrl în calitate de speaker, unde am împărtăşit cu cei prezenți câteva din experiențele mele profesionale de până acum, împreună cu câteva sfaturi. Unul dintre ele a fost acela de a investi în mediul de lucru. Din acest motiv am decis împreună cu echipa Ctrl-D să inaugurăm o rubrică nouă în care cei care activează în industria digitală să își prezinte aplicațiile și uneltele folosite precum şi modul în care acestea le ușurează munca.

Petrecem o bună parte din zi în contact direct cu acest mediu și el are, în mod cert, o influență asupra noastră. Calitatea acestui mediu se poate răsfrânge și asupra calității muncii pe care o facem. Pentru un IT-ist, acest mediu de lucru este reprezentat de calculator și de aplicațiile folosite. Investiția în acestea poate fi văzută și ca o investiție în dezvoltarea profesională. În același timp ar fi o informație bine-venita pentru cei aflați la început de drum, pentru a putea selecta din start uneltele potrivite fără să mai piardă ore căutând și comparând aplicații pentru că oferta este foarte mare și variată.

 

Atom – editor de text

Am să încep cu o aplicație care nu ar trebui să lipsească din suita niciunui programator. Este vorba de editorul de text al celor de la GitHub: Atom.
Atom este un editor gratuit și open-source dezvoltat de cei de la GitHub ca răspuns la o serie de editoare extrem de populare cum ar fi Sublime Text, TextWrangler, TextMate si Textastic, preluând o parte din feature-urile acestora.  Spre diferență de acestea însă, Atom oferă posibilitatea de a modifica aproape toate aspectele editorului de către utilizator.

atom

 

Atom este disponibil pentru Windows, Mac și Linux și este bazat pe Electron, un framework care permite dezvoltarea de aplicații cross-platform bazate pe Chromium și Node.JS și este scris în CoffeeScript și Less.

Dar poate cel mai important avantaj al editorul este că versiunea de baza este minimală cu posibilitatea de a putea instala plug-in-uri adiționale dezvoltate de comunitate.

Asta face ca editorul să fie deosebit de rapid și poate fi configurat doar cu modulele care sunt necesare utilizatorului la un moment dat. Spre deosebire de IDE-uri precum IntelliJ IDEA sau Eclipse unde sunt prezente foarte multe facilitați din care s-ar putea sa folosiți doar o parte mica, Atom oferă posibilitatea de a va personaliza editorul doar cu ceea ce aveți nevoie.

Modulele sunt disponibile într-un repository central unde userii pot posta reviews, și se poate vedea numărul de utilizatori, un bun indicator de încredere.

Mai mult, editorul are un manager de update-uri foarte ușor de folosit, astfel încât modulele vor fi mereu actualizate. Si fiindcă este dezvoltat de cei de la GitHub, are suport pentru versionare prin git incorporată. În plus, editorul poate fi integrat cu terminalul și oferă suport pentru CLI.

Editorul suportă din start syntax-highlighting pentru cele mai folosite limbaje, precum Python, Java sau JavaScript dar se pot adăuga și module adiționale pentru alte limbaje, și numărul lor este foarte mare.

În continuare vă recomand câteva module, extrem de folositoare si care sunt general valabile, indiferent de limbajul sau scopul folosit.

 

File Icons

https://atom.io/packages/file-icons

Acest plug-in va afișa icoane sugestive pentru fiecare tip de fișier din tree-view-ul editorului, fie color, fie monocrom, ajutând mult la găsirea fișierelor, mai ales în liste mari, mai ales în cazul icoanelor colorate și îi conferă și un aspect vizual mai plăcut.

file-icons

 

Minimap

https://atom.io/packages/minimap

Acest plug-in va afișa o harta cu întreg codul sursa în partea dreapta a ecranului. Este deosebit de folositor pentru fișiere cu multe linii de cod ajutând la navigarea vizuală mai rapida a codului. Acest feature este inspirat de Sublime Text care oferă o facilitate similară.

minimap

 

Terminal Plus

https://atom.io/packages/terminal-plus

Pentru cei care lucrează des cu terminalul, acest plug-in este esențial care permite deschiderea mai multor sesiuni chiar din editor. Acestea sunt prezentate ca tab-uri, pot fi colorate si denumite individual. Iar pentru cei care își țin comenzi de terminal mai complicate notate în fișiere text, acesta știe să execute textul selectat direct în sesiunea curentă.

terminal

 

Linter

https://atom.io/packages/linter

Un linter inspirat de cel din Sublime Text dar mult mai bine pus la punct care vă va ajuta să găsiți repede diferite erori din codul sursă care ar putea trece neobservate.

lint

 

Printre limbajele care nu au syntax-highligting prezent implicit dar pe care eu le-am folosit des și le recomand se numară Docker, Nginx și Markdown.

Atom mai oferă si posibilitatea de a customiza schema de culori și interfața după bunul plac, numărul de teme fiind foarte mare şi de calitate.

În final nu pot decât să recomand Atom tuturor, fiind un editor robust, rapid și adaptabil nevoilor fiecăruia. Dacă folosiți Atom și aveți plug-in-uri sau teme pe care le folosiți și care ați dori sa le recomandați, aşteptăm feedbackul vostru.