În Cariere

Ce este succesul pentru un designer?

definiția succesului

În ultima vreme, am vorbit mult despre succes cu studenții de la design, atât în cadrul cursurilor ce le predau, cât și în cadrul altor programe pe care le frecventez. Când întreb ce înseamnă succesul, primul răspuns este invariabil să obții o slujbă și să faci bani. Durează ceva să ajung la un răspuns mai bogat (joc de cuvinte intenționat).

Stundenții sunt pe bună dreptate îngrijorați de bani și angajare, aceleași incertitudini le resimțeam și eu ca tânără studentă la arte în anii ’80. Investiția într-o facultate este enormă, iar în contextul dur al industriei creditelor pentru studii, toată lumea este în gardă vizavi de obligațiile financiare ce îi așteaptă pe studenți. Într-adevăr, obținerea unui venit este baza succesului în orice domeniu. Conștientizarea acestui criteriu este un pas primordial și necesar.

Dar apoi? Salariul unui designer grafic începător este similar salariului unui învățător, funcționar financiar sau artizan de lumânări. (Un tânăr care dorește să câștige un venit serios ar trebui să își îndrepte atenția spre un cu totul alt domeniu, cum ar fi Wall Street sau comerțul cu arme). Mulți oameni sunt atrași de design pentru că este un domeniu artistic cu o carieră mai stabilă decât în artele plastice. Artiștii știu că se îndreaptă spre un teritoriu necunoscut din punct de vedere economic și se așteaptă să recurgă la alte mijloace pentru a-și susține arta. Pictorii sau sculptorii își definesc succesul inițial altfel decât designerii. Pentru ei, cel mai important este să participe la expoziții, pentru ca lucrările lor să fie observate și discutate, să facă parte dintr-un anumit context și să se alăture unei comunități de artiști.

Studenții de la design au tendința să fie mai conservatori. Când îi întreb ce diferențiază designul de artele plastice, tind să răspundă că diferența constă în rolul clientului. Designerii deservesc clienți, sau cel puțin asta dictează logica, în vreme ce artiștii sunt proprii lor clienți. Designerilor le-ar face plăcere să facă lucrări pentru ei, îmi spun uneori studenții, dar designerii au nevoie de clienți pentru a supraviețui.

Deși este adevărat că designerii au, în general, nevoie de clienți, scopul muncii lor nu este totuși exclusiv de a-i mulțumi pe aceștia. Designerii și clienții au în comun un public, o audiență. Clienții noștri nu ar mai avea deloc nevoie de noi dacă nu i-am ajuta să își transmită mesajul publicului. La o scară mai largă, responsabilitatea noastră este față de consumatorii finali ai muncii noastre. Doctorii au nevoie de spitale și companii de asigurări pentru a-și face treaba, dar ei deservesc cu adevărat pacienții. Designerii creează lucruri care sunt expuse societății, sunt văzute, citite, înțelese și procesate de alte ființe umane.

O parte din succes este expunerea lucrărilor la public. Publicul poate fi mai larg sau mai restrâns, local sau global. S-ar putea ca publicul să nu știe vreodată cine a făcut designul paharului de cafea pe care îl folosesc, revista pe care o citesc sau semnul care le indică direcția. Dar îți observă munca, iar unora munca ta le va aduce un suflu proaspăt, le va simplifica sau le va îmbunătăți viața cumva. O perspectivă asupra succesului este să te întrebi dacă munca ta este văzută sau folosită, și dacă da, care este beneficiul obținut de oameni.

Să te faci remarcat în rândul designerilor este, de asemenea, o modalitate bună de a deveni vizibil și a avea succes. Din nou, gândiți-vă la doctori: pe lângă tratarea pacienților, doctorii lucrează și în cadrul unei comunități alături de alți doctori, iar succesul în domeniul lor se extinde dincolo de tratarea pacienților, la elevarea nivelului de expertiză în domeniu. Unii doctori predau, țin prelegeri, participă la seminarii, publică articole și așa mai departe, iar abilitatea de a face astfel de acțiuni este o altă măsură a succesului. La fel se întâmplă și în cazul artiștilor, care adesea creează piese de artă luând în considerare nu doar publicul general, ci și comunitatea profesională ce include curatori, critici și alți artiști.

Designerii au multe posibilități de a aduce contribuții profesiei lor, de a observa și a fi observați în lumea designului. Una dintre aceste posibilități este înscrierea lucrărilor în publicații anuale și expoziții. O alta este participarea activă în comunitatea de design – frecventarea de evenimente, prelegeri și conferințe și chiar implicarea în organizarea acestora. Încă o posibilitate este lectura și scrisul. Blogurile și jurnalele online, cum este acesta, dau șansa oricărui designer să își facă vocea auzită și să împărtășească idei. Prin informare designerii se pot menține conectați la contextul larg din jurul lor.

Succesul înseamnă mai mult decât să mergi în fiecare zi la lucru și să fii plătit. Succesul înseamnă să găsești satisfacție personală în munca ta și să îți placă ceea ce faci. Mai înseamnă să fii implicat în context, un context al clienților și angajatorilor, dar și al cititorilor, consumatorilor și altor designeri. Acestea sunt lucrurile care ne fac bogați.