În Cariere

Gândirea vizuală – o metodă inventivă de analiză a problemelor

gândire vizuală

De câte ori nu ați fost în ipostaza de a spune: „Mi-e greu să îți explic asta în cuvinte, ar trebui să îți arăt ca să înțelegi”? Mai ales la locul de muncă, apar probleme complexe care trebuie explicate și variante de a le rezolva care trebuie justificate. Iar aceste procese necesită descompunerea problemelor în elemente constitutive și accentuarea relațiilor dintre ele, acțiuni pe care le puteți face apelând la gândirea vizuală.

În cartea „Pe spatele șervețelului”, Dan Roam abordează acest subiect și definește gândirea vizuală ca fiind o metodă diferită de abordare a problemelor și o nouă cale spre rezolvarea lor, folosindu-ne de imagini:

Gândirea vizuală înseamnă să profiți de capacitatea ta înnăscută de a vedea – atât cu ochii, cât și cu ochii minții – pentru a descoperi idei altfel invizibile, pentru a le dezvolta rapid și intuitiv și pentru a le împărtăși și celorlalți într-un mod ușor de înțeles.

Dar imaginile nu suprimă realitatea?

Întrebarea de mai sus probabil că v-a trecut prin minte atunci când ați citit rândurile anterioare, și e firesc dacă s-a întâmplat așa. Până la urmă, problemele complexe necesită o abordare adecvată, iar dacă ne imaginăm că prin gândirea vizuală ajungem să facem o schiță a unei situații, atunci ar exista riscul unor omiteri de nuanțe, de altfel foarte importante, mai ales atunci când ne referim la problemele profesionale.

Însă nu este chiar așa: imaginile nu surpimă realitatea, ci o reprezintă prin procese de simbolizare și abstractizare, procese care ajută la simplificarea acesteia. Așadar, reprezentările vizuale elimină doar ce e superfluu, accentuând elementele importante – fie ele evidente sau detalii subtile – și relațiile dintre acestea.

Ce fel de probleme pot fi abordate folosind gândirea vizuală?

În aceeași carte amintită anterior, Dan Roam face o listă de șase tipologii de probleme care pot fi reprezentate și soluționate folosind gândirea vizuală:

  1. Probleme „cine și ce”, legate de oameni și roluri: cine, ce face și pentru ce e responsabil;
  2. Probleme „cât”, legate de cantități, măsurători și numărători;
  3. Probleme „când”, legate de stabilirea priorităților, a ordinilor de zi, a momentelor oportune de acțiune;
  4. Probleme „unde”, legate de direcție, de felul în care se îmbină anumiți factori și rezultatul acestor îmbinări;
  5. Probleme „cum”, legate de relații modale și de cauzalitate, de felul în care elementele componente ale unei situații se influențează reciproc;
  6. Probleme „de ce”, legate de înțelegerea mai profundă a situației, de identificarea de argumente pentru deciziile luate.

Vreau să încerc. Cum procedez?

Procesul gândirii vizuale, așa cum puteți intui din cele enunțate mai sus, începe cu a privi și se termină cu a arăta. Între cele două acțiuni, însă, mai sunt două etape intermediare. O să vedem în rândurile următoare ce presupune fiecare dintre cele patru etape.

    1. Privește!

Cât timp avem ochii deschiși, suntem „atacați” de o mulțime de stimuli vizuali care sunt captați, sub formă de impulsuri, de către creier și convertiți în imagini. Practic, gândirea vizuală presupune să facem acest lucru în mod activ și conștient, privind cu bună știință anumite aspecte ale realității.

Acțiunea de a privi se referă la colectarea informațiilor din jurul nostru, preluarea datelor despre problema pe care urmează să o supunem analizei, scanarea mediului pentru înțelegerea contextului și o primă filtrare a informațiilor selectate, în funcție de relevanță.

    1. Vezi!

Acțiunea de a vedea presupune internalizarea informațiilor colectate, categorisirea acestora după anumite criterii, înțelegerea semnificațiilor pe care le au în contextul dat și observarea relațiilor dintre elementele componente.

A vedea înseamnă, în contextul gândirii vizuale, selectarea acelor elemente esențiale pentru problema în cauză, identificarea de trăsături comune lor și gruparea ulterioară în funcție de acestea.

    1. Imaginează!

A îți imagina ceva înseamnă a vedea cu „ochii minții” lucruri neaccesibile privirii. La modul concret, actul imaginării presupune crearea de analogii, identificarea de metafore și comparații care să sublinieze mai bine relațiile dintre elementele identificate, punerea problemei într-un context mai larg sau o abordare mai creativă a problemei, care să scoată în evidență componentele principale și raporturile de interdependență dintre acestea.

    1. Arată!

Odată parcurse cele trei etape enunțate anterior, vine momentul considerat cel mai dificil, și anume prezentarea viziunii pe care v-ați făcut-o asupra problemei: alegerea formelor și simbolurilor potrivite și identificarea manierei de a le pune laolaltă, astfel încât oamenii din audiență să înțeleagă exact ceea ce le arătați.

Cel mai simplu, în această fază, este să vă întoarceți la a doua etapă: analizați elementele pe care le-ați văzut și selectat și gândiți-vă ce abordare este mai potrivită pentru acestea: dacă problema este de tipul „cine” și deci se învârte în jurul personajelor, atunci veți apela la imagini și scheme care să implice portrete, schițe ale unor roluri sau profile.

Dacă, în schimb, problema e una de natura cantitativă – rezultate, măsurători, previziuni – atunci cea mai bună abordare este realizarea unui grafic sau a unei diagrame. Dacă elementul principal este contextul, deci un element de natură spațială, gândiți-vă cum ați putea reprezenta o hartă a situației pe care trebuie să o reprezentați. Și exemplele pot continua, pe fiecare tip de problemă în parte.

Cum explic desenul?

Aceasta este întrebarea cea mai grea, cu răspunsul cel mai simplu. Același Dan Roam spune că tot ce trebuie să faceți pentru a explica imaginea creată este să descrieți cele patru etape urmate în cadrul procesului, adică să priviți, să vedeți, să vă imaginați și să arătați cu voce tare.

Cu alte cuvinte, trebuie să spuneți ce informații ați colectat, ce date ați considerat ca fiind esențiale și ce relații sunt între ele, ce conexiuni mai puțin vizibile ați remarcat, cum ar putea fi ele exploatate și cum arată aceste elemente, puse cap la cap, cu toate implicațiile și variantele de atac care decurg de aici.

***

Așadar, gândirea vizuală este o abordare inedită a problemelor complexe, care prezintă o mulțime de beneficii, nu doar pentru cei care o practică, ci și pentru cei care „ascultă”. Gândirea vizuală stimulează introspecțiile și analiza amănunțită a problemelor cu care ne confruntăm și ne forțează să identificăm tipare și relații de influență între componentele unei situații complexe.

Totodată, permite o prezentare clară și structurată a problemelor, chiar și în fața persoanelor care fac parte dintr-o cultură diferită. Însă pentru a vă putea bucura de aceste beneficii, metoda trebuie aplicată conform indicațiilor de mai sus. Nu orice simplă mâzgălitură este un produs al gândirii vizuale; aceasta este, până la urmă, o metodă specifică de comunicare, care necesită respectarea unor rigori pentru a fi eficientă.

Sursă foto: Shutterstock