În Editorial

Designul salutogenic: o abordare „sănătoasă” a designului

Design salutogenic

Cu cât timpul pe care oamenii îl petrec în medii virtuale creşte, cu atât proiectarea unor spaţii vizuale sănătoase şi creative, unde aceștia să poată menţine legătura cu natura, devine din ce în ce mai importantă. Arhitecții se confruntă adesea cu efectul pe care un design lipsit de substanță îl are asupra oamenilor, iar nevoia lor de a personaliza spațiul a fost privită întotdeauna cu seriozitate.

Peisajele urbane dezolante pot cauza inactivitate, depresie şi dispariţia sentimentului de apartenenţă la o comunitate. De aceea, arhitecţii au iniţiat o mişcare de umanizare a designului, afirmându-şi rolul important în modelarea mediului, astfel încât aspectul construcțiilor să îmbunătățească starea de sănătate a persoanelor. Această ameliorare reprezintă abordarea salutogenică.

Aaron Antonovosky, sociolog american israelian, a plăsmuit noțiunea de „salutogenic” din latinescul „salus”, care înseamnă „sănătate”, şi grecescul „genesis”, care înseamnă „origine”. Acesta s-a concentrat asupra acelor calităţi care îi fac pe oameni mai rezistenţi în faţa stresului din viaţa de zi cu zi. Elementul cheie în ecuaţia sănătăţii este spaţiul, factorul principal în influențarea oamenilor. În articolul său „Beyond Drive-By Design”, Sharon Vanderkaay, arhitect în Toronto, identifică acele „calităţi vitale care aduc sănătate”, specifice designului salutogenic și care ajută la crearea unor medii benefice omului.

În timp ce designul urban este adoptat şi adesea impus oamenilor, în grafică şi în web design, unde conținutul trece pe primul loc, specialiștii încă reuşesc să-şi îndrume clienţii şi să-i ajute în crearea unui spaţiu care favorizează sănătatea şi prosperitatea – cauza și efectul unui design de calitate.

Un spaţiu vizual „sănătos” este cel mai favorabil pentru lectură, iar lectura este activitatea prin care oamenii acumulează informaţie.

Spațiul joacă un rol important în designul de calitate: este un element vital, care îmbunătățește starea de spirit a beneficiarului şi, implicit, capacitatea sa de a interacţiona cu conținutul și de a acționa asupra acestuia.

Spațiul alb, mai cu seamă, este cel mai important element în designul grafic și web, pentru că ancorează un mesaj într-un mediu lipsit de înghesuiala reclamelor obositoare și de cantitatea mare a informației. Chiar mai mult, acesta satisface nevoia beneficiarului de a-şi relaxa ochii în timp ce parcurge un text, fără să ocupe fiecare centimetru sau fiecare pixel.

Suntem înconjuraţi de mult design sofisticat, inutil, care poluează spațiul vizual şi ne complică viețile. Acest aspect duce la pierderea interacțiunii dintre design și utilizatori, conținutul devenind un cod greu de descifrat.

Așadar, să simplificăm! Pentru crearea unui mediu plăcut, util clientului și care îndeamnă la comunicare, trebuie să simplificăm.

Îngrămădirea vizuală creşte alarmant. Modul în care utilizatorii descoperă și interacționează cu conținutul, dar și maniera în care designul intervine în această legătură, vor deveni mai importante decât nivelul cunoştinţelor designerilor în domeniul ultimelor tehnologii şi a utilizării tehnicilor şi ustensilelor pe care le au la dispoziţie.

 

Sursă imagine: Shutterstock