În Editorial

Mituri ale designerului autodidact: conversaţie între ego şi demon

ego demon

Autodidacţii sunt o tagmă de amatori haotici, farsori, entuziaşti, ciudaţi, nebuni, hoţi, oameni de rând, mincinoşi, neciopliţi, zăpăciţi, amăgitori, oameni pasionați şi genii. Luaţi aminte! Autodidactul vine pe un val de optimism american purtat de un oarece substrat istoric.

Americanilor le place să creadă că reprezintă esenţa a ceea ce înseamnă să fii autodidact, să obții ceva prin forțele proprii, să-ți fii suficient ție însuți. Ne place să credem că nu există clase sociale în America. Ne place să credem că oricine poate fi orice. Nu avem nevoie decât de oportunitate şi motivaţie. America oferă oportunitatea. Individul posedă motivaţia. Şi iată! Suntem ceea ce ne străduim să fim.

Mitul meseriașului autodidact face parte din legenda americanului care răzbește prin forțele proprii. Reguli şi proceduri, certificări şi diplome: acestea înlocuiesc sângele nobil, titlurile, distincţia. Izbăveşte-ne de privilegiile arbitrare ale apartenenţei la clasa aristocraţiei şi deschide-ne orizonturile promiţătoare ale meritocraţiei şi democraţiei, capitalismului şi pieţei competitive. Zdrobiţi limitele impuse de autorităţile temătoare şi capricioase. Credeţi în voi înşivă, munciţi din greu şi împliniţi-vă visele. Inventaţi o minune tehnologică. Creaţi un miracol al eficienţei. Descoperiţi nu un tărâm nou, ci o piaţă nouă. Iată! Suntem ce suntem datorită propriilor puteri! Doar în America!

A vorbi urât despre autodidacţii, amatorii, îndrăzneţii, antreprenorii acestui tărâm minunat este ca şi cum ai critica promisiunea Americii. Ce, nu eşti patriot, eşti un trădător? Ai putea la fel de bine să arzi steagul.

Acesta este mitul, ia aminte.

În realitate, trăim cu restricţii, le cerem, ne certăm vizavi de cine ar trebui să se bucure de mai multe responsabilităţi şi cine ar trebui să aibă mai puţine. Fiecare individ are certificat de naştere, număr de asigurare socială, diplomă de bacalaureat, permis de conducere, paşaport, carte de alegător, diplomă de licenţă, doctorate, licenţe profesionale, licenţe de funcţionare, certificări. Avem legi, principii, reguli, coduri, legăminte, zone şi permise. Avem de toate, de la naştere la moarte, din cap până în picioare, din dormitor până în sala de şedinţe.

Dar să nu divagăm. Doar să recunoaştem complexitatea realităţii. America a învăţat pe propria piele ce aduce o societate autodidactă: sclavagism, monopol, corupţie, prăbuşirea bursei de valori şi pierderea încrederii în comerţ. Libertatea, chiar şi libertatea pieţei, depinde de implementarea regulilor ori altfel, nu vom fi chiar toţi liberi.

Am scăpat de echipa fantastică de retorică grandioasă? Da? Bine. Să restrângem lumina, să dezmembrăm podiumul şi să liniştim mulţimea. Să vedem cine stă la masă. Ah, da. E Ego-ul şi Demonul.

Ego: Salut. Eu sunt designer profesionist. Am o diplomă şi câțiva ani de experienţă în domeniu şi în predare.

Demon: Eu sunt Demon.

Ego: Demonul? Sigur. Vrei să spui că eşti un designer autodidact fără nicio diplomă şi fără experienţă în predare. Ai un portofoliu prăpădit şi o slujbă part-time. Compensezi pentru lipsa de experienţă prin entuziasm. Eşti un amator. Nu ai suflet de designer.

Demon: De fapt, am vreo câteva…

Ego: Te rog. Îţi lipseşte seriozitatea.

Demon: Am impuls artistic, ceea ce depinde, în primul rând de capacitatea de a distruge şi în al doilea rând de dorinţa de a crea. A crea presupune a-ţi controla propria persoană şi mediul înconjurător. Eu doresc să las în urma mea dovezi că am existat, că am avut un oarecare impact asupra lumii. Chiar şi o mâzgăleală transmite mesajul ,,am existat” şi ,,am creat”. Poţi să alegi să fii doctor, dar nu poţi să alegi să vrei să fii doctor. Aş putea să fiu doctor şi să ajut oameni, dar aş fi jalnic. Vreau să fac lucruri. Vreau să am puterea să distrug şi să creez. Eu sunt Demon.

Ego: Eu am fost nevoit să studiez design pentru a-mi lua diploma. Tu încerci să faci impresie fără să lucrezi efectiv. Eşti un farsor. Nu ai competenţe. Eşti un impostor. Nu ai câştigat numele de designer.

Demon: Mulţi studenţi la design trec prin facultate fără să se prindă nimic de ei. Asta este valabil pentru orice student. Notele sunt răspunsul la acestă problemă, dar, odată ce ai o diplomă, o ai pentru totdeauna. Apoi, succesul depinde de noroc, de socializare, motivaţie şi abilităţi. Şi amatorii pot avea competenţe. La urma urmei, care este diferenţa dintre munca independentă ce o depui în şcoală şi munca independentă ce o depui într-un birou acasă? Poate eşti motivat de mentori (profesori sau experţi online), dar cea mai importantă este motivarea personală.

Ego: Poate ar trebui să existe un alt nume, în acest caz. Nu poţi să fii designer adevărat decât dacă ai o diplomă de design. Poate cei ce au diplome ar trebui să le facă mai relevante.

Demon: Deja faceţi asta într-o anumită măsură prin cerinţele de angajare. Posturile de predare necesită studii superioare. Companiile mari cer diplome, experienţă, un anumit nivel de abilităţi pentru anumite slujbe.

Ego: Şi atunci de unde vin aceşti amatori autodidacţi? Cum supravieţuiesc?

Demon: Dă vina pe computerul ce îl ajută pe designerul amator. Dă vina pe micile afaceri ce se bazează pe designerul amator. Dă vina pe piaţă, în principiu, pentru că a creat tehnologia şi stimulentele ce au susţinut înmulţirea designerilor amatori.

Ego: Exact. Designerii amatori iau munca ce ar trebui făcută de profesionişti, muncă ce ar fi făcută mult mai bine.

Demon: De multe ori, designerii amatori fac munca pe care designerii profesionişti nu o acceptă pentru că e plătită în nasturi. Şi, crede-mă, unul dintre lucrurile cu care se confruntă designerii amatori în momentul de faţă este să educe aceşti clienţi mici vizavi de ceea ce înseamnă designul şi de ce au nevoie de el. Asta e muncă nerecompensată. Pot să treacă ore, zile, săptămâni întregi fără ca designerul amator să aibă măcar o amărâtă de carte de vizită de făcut. Sincer, nu ai vrea să ajungi în situaţia asta. O întrebare mai interesantă este de câţi designeri cu diplomă are nevoie o firmă de design. Poţi să te descurci cu designeri necalificaţi pentru anumite sarcini? Web designerii trebuie să îşi actualizeze mereu abilităţile participând la cele mai recente seminarii software. Este posibil ca unele firme să nu aibă nevoie de atâţia designeri calificaţi.

Ego: Nu ar trebui să fiu nevoit să concurez cu cei care nu au de plătit credite pentru studii.

Demon: Studenţii la design pot fi susţinuţi financiar de părinţi la fel de uşor ca şi designerii amatori. Studenţii designeri care la absolvire nu au credite de achitat îşi merită diplomele la fel de mult ca oricine altcineva.

Ego: Dar amatorii nu s-au dedicat acestei arte cum am făcut noi. Ei doar îşi încearcă norocul. Nu sunt serioşi. Pot oricând să se răzgândească. Nu au suferit!

Demon: Şi tu poţi să te răzgândeşti. Vremurile sunt grele. Toată lumea se luptă pentru slujbe, mai ales în domeniul designului grafic, acum, când printurile scumpe şi proiectele colaterale sunt primele lucruri ce se taie de pe bugete. O notă personală: eu am terminat Dreptul şi încă achit la credite. Am o diplomă, am intrat în barou, dar nu mă folosesc de nici una din  chestiile astea, ceea ce e ca şi cum ai cumpăra un toc foarte scump pentru un pistol pe care nu intenţionezi să îl achiziţionezi vreodată, ca să nu mai zic să tragi vreodată cu el.

Nimeni nu îi ţine partea demonului. Înţeleg asta. Cu toate astea, dorinţa mea nu ţine de o diplomă. Am vrut să învăţ design şi am început un proces îndelungat de autoeducare (sau poate ar trebui să o numesc educare bazată pe motivare personală) şi voi continua să învăţ ce pot. Studiile legale, pe de altă parte, au încetat după ce am trecut examenul de barou. Diploma este un indicator al angajamentului, dar nu este exact acelaşi lucru. Dorinţa, dedicarea, performanţa, producţia/rezultatele: uită-te la cel ce munceşte şi la munca sa, nu la acreditările de pe uşă, pentru a vedea seriozitate.

Sursă imagine