În Editorial

În căutarea principiilor etice în design grafic

etica în designul grafic

Am pornit în căutarea principiilor etice în design grafic şi nu am găsit mare lucru. Bine, nu e chiar aşa. Când am „googăluit” subiectul, am găsit chestii la care mă aşteptam, cum ar fi cursuri de design la nivel de studii postuniversitare şi cursuri practice de nivel universitar care ating uşor acest subiect. Am găsit şi diverse grupuri de instructori şi designeri ce creează proiecte în cadrul cărora folosesc designul grafic ca un instrument de schimbare socială şi au rezultate foarte bune. Aceste lucruri sunt iniţiative excelente ce trebuie menţinute.

Sunt, de asemenea, încântat să vă spun că am găsit şi alte proiecte bune. Simpozionul „Design Inquiry” organizat de Facultatea de Arte din Maine a oferit participanţilor o ocazie rară de a dezbate în profunzime dilemele ce însoţesc rolul nostru de comunicatori persuasivi în cultura de consum. Există multe iniţiative de a educa designerii vizavi de impactul lor asupra ecosistemului planetei, inclusiv o publicaţie excelentă a AIGA care clarifică multe din concepţiile greşite vizavi de sustenabilitatea proceselor de producţie.

De asemenea, am găsit un discurs ţinut de Milton Glaser la ediţia din 2002 a AIGA Voice Conference, în care subliniază că „în noul cod de etică al AIGA există o cantitate importantă de informaţii utile despre comportamentul adecvat vizavi de clienţi şi de alţi designeri, dar nu se menţionează deloc relaţia unui designer cu publicul.” În aceeaşi notă, într-un interviu cu Martin C. Pedersen, Glaser răspunde în felul următor unei întrebări despre cum este predat designul:

Aş schimba percepţia asupra scopului designului, percepţie adânc înrădăcinată în modul de predare a designului. Pentru că este corelat cu arta, designul este văzut ca un mijloc de a se exprima pe sine. Rezultatul vizibil este că studenţii, în special tinerii, ies din facultate fără să aibă nici cea mai mică idee că există o audienţă. Primul lucru pe care încerc să îi învăţ la cursuri este că trebuie să începi cu audienţa. Dacă nu ştii cu cine vorbeşti, nu poţi vorbi cu nimeni.

În mod destul de surprinzător, nu prea am găsit alte materiale care să recunoască responsabilităţile acestei profesii faţă de public sau faţă de utilizatori, în special faţă de cei care vin în contact cu rezultatele muncii noastre în fiecare zi. AIGA a adoptat conceptul de „experience design” care, prin însăşi natura sa, necesită implicarea audienţei şi utilizatorilor în procesul de design. De asemenea, AIGA a publicat seria de articole Etică şi Business în Design care dezbate diverse subiecte, inclusiv „Aşteptările designerului profesionist vizavi de business şi etică”, la care se face referire mai sus. Cu toate acestea, se vede foarte uşor (după cum punctează şi Glaser) că responsabilităţile noastre faţă de audienţă şi utilizatori nu au fost analizate în profunzime de aceste demersuri, de altfel lăudabile.

Bineînţeles că nu este deloc greşit să ne apărăm interesele profesionale şi interesele clienţilor noştri şi veţi găsi argumente în această direcţie în majoritatea publicaţiilor de practici etice create de firme de design din toată lumea. Totuşi, eu susţin că cea mai semnificativă contribuţie a noastră în societate este să ne asigurăm că ceea ce creăm, ca şi comunicare, este de folos celor cărora le este destinată şi că acestei preocupări i se acordă aceeaşi importanţă ca şi celor menţionate mai devreme.

Mulţi dintre noi cunosc conceptele de design „orientat spre audienţă” sau „orientat spre utilizator”, dar câţi dintre noi pot spune sincer că folosesc acestei practici în mod curent, că includ audienţa sau utilizatorii în procesul de design? Evident, există şi designeri ce fac uz de aceste practici dar majoritatea nu o fac, iar, din punctul meu de vedere, acesta este cel mai mare eşec etic al profesiei noastre.

Dorinţa clientului de a obţine profit şi dorinţa noastră de a crea lucări elaborate şi de a câştiga recunoaşterea din partea colegilor de breaslă ar trebui să fie pe locul doi după satisfacerea nevoilor audienţei şi utilizatorilor. Punând „alegătorii” pe primul loc, iar pe noi pe ultimul, am reuşi, poate, să creăm un standard etic, util pentru profesia noastră. Eforturile continue de promova responsabilitatea faţă de mediu şi folosirea designului grafic ca mijloc de schimbare socială sunt, bineînţeles, de dorit, dar la fel este şi utilizarea într-un mod mai eficient a comunicării zilnice pe care mulţi dintre noi o creăm.

Aşadar, într-o încercare de a rezolva chestiunea expusă, am luat obraznica iniţiativă de a crea un limbaj ce conturează responsabilităţile noastre faţă de audienţă şi utilizatori. Consider acest text ca o adiţie la publicaţiile AIGA despre etică, ce cuprind în acest moment secţiuni referitoare la responsabilităţile faţă de profesie şi de clienţi. Prin urmare, vă adresez vouă, colegilor mei de profesie, următoarea întrebare: ce părere aveţi vizavi de cele exprimate mai jos? Este necesar să includem aceste aspecte în codul de principii etice? Sunteţi dispuşi să vă alăturaţi discuţiilor şi să ajutaţi această iniţiativă din acest moment? În spiritul designului inclusiv, eu, personal, vă invit să participaţi şi să vă exprimaţi părerea vizavi de acest subiect important.

În final, vă rog să observaţi că enunţurile patru şi cinci de mai jos au fost adaptate după Codul Etic Profesional existent, creat de ICSID, Consiliul Internaţional al Societăţilor de Design Industrial. La fel, enunţul şase este adaptat după Codul Etic al Comunicatorilor Profesionali, creat de IABC, Asociaţia Internaţională Comunicatorilor din Business. Dintre numeroasele coduri etice profesionale din care m-am documentat pentru acest articol, aceste două grupuri au fost printre puţinele care au inclus enunţuri semnificative referitoare la responsabilităţile faţă de public.

Responsabilitatea designerului faţă de audienţă şi utilizatori

1. Designerii trebuie să recunoască nevoia de a include audienţa şi utilizatorii, de câte ori este posibil, în procesul de dezvoltare de comunicare eficientă şi să pledeze pentru preocupările acestora în faţa clientului.

2. Principala preocupare a designerului trebuie să fie crearea de comunicare utilă audienţei şi utilizatorilor şi care le satisface nevoile cu demnitate şi respect. Orice formă de comunicare creată de un designer cu intenţia de a induce în eroare sau de a crea confuzie trebuie privită ca reflecţie negativă asupra întregii profesii.

3. Designerii nu trebuie să folosească, cu bună ştiinţă, informaţii obţinute de la membrii audienţei sau utilizatori într-o manieră lipsită de etică, în scopul de a crea comunicare excesiv de manipulativă sau dăunătoare.

4. Designerii trebuie să pledeze şi să ia în considerare nevoile tuturor potenţialilor membri ai audienţei şi utilizatorilor, în special ale celor cu abilităţi limitate, cum sunt persoanele vârstnice sau cu dizabilităţi fizice.

5. Designerii trebuie să realizeze faptul că munca lor contribuie la bunăstarea publicul larg, în special a sănătăţii şi securităţii acestuia şi nu trebuie să acţioneze, în mod conştient, împotriva acestei bunăstări.

6. Designerii susţin credibilitatea şi demnitatea acestei profesii prin comunicare onestă, imparţială şi în timp util şi prin asigurarea unui circuit liber al informaţiei, în concordanţă cu interesul public.

În concluzie, simpla existenţă şi aprobare a unei astfel de declaraţii nu este suficientă. Trebuie să şi acţionăm în această direcţie. Trebuie să dezvoltăm un dialog durabil cu cei care sunt afectaţi de rezultatele muncii noastre şi să recunoaştem faptul că nevoile lor sunt mai importante decât ale noastre.