Energia solară este una dintre cele mai nesfârșite resurse de energie de pe planeta noastră. Este o sursă regenerabilă de energie care crește tot mai mult în popularitate, datorită beneficiilor pe care le oferă activității umane și mediului înconjurător. Acest tip de energie este preferată mai ales pentru autoconsum și în clădirile mici.
Cum se obține energia solară?
Cantitatea de lumină solară care atinge suprafața pământului într-o oră și jumătate este suficientă pentru a gestiona întregul consum de energie din lume pe parcursul unui an întreg. Tehnologiile solare transformă lumina soarelui în energie electrică, fie prin panouri fotovoltaice, fie prin oglinzi care concentrează radiația solară. Această energie poate fi utilizată pentru a genera electricitate sau pentru a fi stocată în baterii, fiind nevoie de o investiție inițială în echipamente.
Sursă inepuizabilă de energie
Soarele oferă energie mai mult decât suficientă pentru a satisface nevoile energetice ale întregii lumi și, față de de combustibilii fosili, nu se va epuiza în curând. Ca sursă de energie regenerabilă, singurul neajuns al energiei solare se referă la capacitatea omului de a o transforma în electricitate eficient și eficace.
Energia solară este benefică pentru mediul înconjurător
Probabil toată lumea știe deja că energia solară reprezintă o modalitate excelentă de reducere a emisiilor de carbon. Acest tip de energie nu poluează natura și nu reprezintă o amenințare pentru mediul înconjurător, deoarece nu emite gaze cu efect de seră.
Lipsa combustibililor
După instalarea unui panou solar, costurile operaționale sunt destul de mici în comparație cu alte forme de generare a energiei electrice. Grija alimentării cu combustibil dispare odată cu optarea pentru energia solară. Combustibilii tradiționali, precum cărbunii sau gazele, poluează mediul înconjurător.
Mai puține întreruperi de electricitate
Electricitatea trebuie transportată de la centrale electrice mari către consumatorii finali prin intermediul unor rețele extinse. Transmisiile pe distanțe lungi sunt egale cu pierderile de putere. Panoul solar de pe acoperiș este extrem de util pentru creșterea eficienței energiei electrice, ținând cont de distanța mică. Astfel, beneficiarii își pot controla consumul de energie. Sistemele de energie solară sunt durabile, iar șansele de întrerupere a alimentării sunt reduse.
Sursă de profit și sursă de energie în zonele greu accesibile
Factura de energie va fi în mod automat mai mică, iar energia neutilizată poate fi vândută. În timp, surplusul de energie poate reprezenta o sursă de venit considerabilă. Există zone în afara ariei de acoperire sub rețeaua de distribuție tradițională de energie electrică, iar în aceste situații lumina provenită de la soare vine în întâmpinarea locuitorilor spre a le oferi acces la electricitate.
Energia solară este cheia unui viitor cu energie curată. Soarele oferă mai multă energie decât omul ar putea avea nevoie să alimenteze toate sistemele și dispozitivele electrice de pe pământ. Față de alte metode de generare a energiei, impactul energiei solare asupra mediului înconjurător este minim. Deși investiția inițială este destul de costisitoare, în timp costurile se vor amortiza și se va dovedi a fi o investiție inspirată de viitor.