În Inspirație

Fluturașii promoționali – design și inspirație

fluturasi publicitari

Fluturașul este un material de promovare care comunică un mesaj specific, într-un spațiu relativ mic. Un fluturaș promoțional eficient trebuie să ne atragă atenția, să ne facă să-l citim și să acționăm conform scopului pe care îl are. Iar rolul cel mai mare îl joacă, desigur, execuția grafică și cea tipografică. La o primă vedere, nu pare nimic foarte complicat, dar dacă priviți în jurul nostru, veți vedea o sumedenie de astfel de materiale urâte, cu texte foarte multe, aruncate haotic și cu imagini de proastă calitate.

Pentru a vă asigura că layout-ul fluturașului pe care îl realizați va avea, la final, o structură curată și ordonată, încercați să țineți cont de câteva sfaturi de bază:

  • Stabiliți care sunt informațiile importante care trebuie să fie transmise; pe un flyer trebuie să se regăsească doar strictul necesar de informație, spațiul pe care îl aveți la dispoziție fiind restâns;
  • Dispuneți informația pe fluturaș în ordinea importanței; păstrați în minte faptul că genul acesta de material ajunge la persoane care se află în mișcare și nu își vor rupe din timpul lor pentru a căuta în fluturaș informațiile de interes;
  • Din aceleași considerente, folosiți fonturi inteligibile, de o dimensiune potrivită; cel mai indicat este să faceți un test (chiar și la o imprimantă de birou) ca să vedeți dacă textul este destul de lizibil;
  • Creați o compoziție armonioasă și aerisită, iar când alegeți imaginile pe care doriți să le inserați în layout, asigurați-vă că sunt de o calitate bună;
  • Nu plasați elementele grafice fix până în margine, ci lăsați un spațiu de siguranță de minim 3 mm pe toate părțile laterale ale fluturașului.

În ceea ce privește pregătirea de print, informați-vă în ce format și la ce rezoluție trebuie să trimiteți fișierul, dacă să lăsați margini de tăiere sau nu și care ar fi dimensiunea lor.

Acestea fiind spuse, mai rămâne doar să vă găsiți inspirația.
Lake ShoreRNR Drumschool6074b7c0d0ae43ad66e86b5a2100606eAdobe User Group XLAgroAnniversary PartyBLVD Nightsblvd_nights_flyer_by_simplyray-d1r5gk4ColorphonicOn The RoadLovejoyVibetownMehrblick EventsRoom for RentOld SkullDJ Prowler SessionsDeep Funk Records