În Inspirație

Ilustraţii geometrice pe tema Jocurilor Olimpice

ilustrații Jocurile Olimpice

Charis Tsevis este un artist vizual de origine greacă, responsabil de crearea seriei de ilustraţii pe tema Jocurilor Olimpice din 2012, pentru campania Yahoo! intitulată „Once-in-a-lifetime moments that happen every four years”.

Ilustraţiile prezintă viziunea acestuia cu privire la trei secţiuni esenţiale ale Jocurilor Olimpice: gimnastică, înot şi alergări. Ca rezultat, vedem un amestec de reprezentări geometrice şi culori vii, ce simbolizează energia şi spiritul activ ce caracterizează Jocurile Olimpice.

Totodată, în spatele acestor lucrări stau principiile şi teoriile conceptului psihologic Gestalt (lb. germană: formă, figură), ce susţine, printre altele, ideea că ochiul uman percepe obiectele ca întreg înainte de a percepe părţile individuale ale acestora, drept urmare, întregul este mai important decât părţile care îl formează.

Lucrările au fost realizate folosind programe de editare grafică marca Adobe Creative Suite, respectiv Synthetik Studio Artist.

PS: Dacă stilul acestor ilustraţii vi se pare familiar, vedeţi şi lucrările lui Tim Biskup, care ar putea fi chiar sursa de inspiraţie a artistului menţionat mai sus.

Sursă