În Inspirație

Istoria animației tradiționale

Mickey Mouse

De la animații compuse din 500 de cadre la serii complexe de desene animate, animația tradițională cunoaște trei perioade importante în istorie: perioada mută, animația cu sunet sincronizat și animația din perioada televiziunii. Vă invităm, așadar, să facem o incursiune în fascinanta lume a animațiilor.

1. Era animației mute

Era animației mute se naște odată cu cel mai timpuriu exemplu de animație proiectată, Theatre Optique, a lui Charles-Emile Reynaud. În anul 1892, Reynaud a expus trei dintre animațiile sale la Muzeul Grevin din Paris, singurul exemplar care a supraviețuit însă fiind Pauvre Pierrot, compus din 500 de cadre.

Inventarea cinematografului de către frații Lumière, în anul 1884, a popularizat imaginile animate și posibilitățile acestora s-au dezvoltat simțitor. În 1899, a apărut prima animație creată de Albert E. Smith și J. Stuart Blackton cu ajutorul tehnicii stop motion, fiind intitulată The Humpy Dumpty Circus.

O altă animație reprezentativă a acestei perioade este Fantasmagorie, creată de Emile Cohl, difuzată în premieră la Theatre du Gymnase în Paris. Lucrând mai târziu în New Jersey,  la un studio francez, Emile Cohl a răspândit și în Statele Unite cunoștințele sale despre tehnicile de animație. Îndrumat de acesta, Wladyslaw Starewicz a creat prima animație ce folosește figurine – Frumoasa Lukanida.

În 1911, datorită Răzbunării cameramanului, o poveste complexă despre trădare, suicid și violență între diferite insecte, Władysław Starewicz devine creatorul pionieratului în ceea ce privește animația realizată cu ajutorul figurinelor.

Dinosaurul Gertie, realizat de Winsor McCay în 1914 este un prim exemplu de animație prin care este redată dezvoltarea prin desen a unui personaj și, de altfel, prima animație în care elemente reale sunt combinate cu elemente desenate. Tot 1914 este și anul în care John Bray deschide Studioul John Bray care revoluționează modalitatea de realizare a animațiilor prin introducerea tehnicii pe baza hârtiei celulozice.

Un an mai târziu, Max and Dave Fleischer inventează rotoscoping-ul, o tehnică de realizare a animației care a fost folosită atât în perioada mută, cât și în multe alte serii de animații populare apărute mai târziu: Betty Boop, Popeye Marinarul și Superman.

Pe parcursul Primului Război Mondial, mulți dintre acești artiști, având proiecte individuale și fără susținere, ajung să își cunoască declinul în fața publicului, împreună cu studio-urile care, sub semnul normei industrializării, trăiesc aceeași soartă.

2. Era animației cu sunet sincronizat

În anul 1931, în Argentina, Quirino Cristiani, creează prima animație cu sunet sincronizat,  Peludópolis, un film care, din păcate, nu a supraviețuit până în zilele noastre. În Germania, Walter Ruttman, Hans Richter și Oskar Fischinger aduc ca noutate animația abstractă, însă cenzura nazistă împotriva „artei degenerate” a împiedicat dezvoltarea artei abstracte după 1933.

Filmul de animație care a supraviețuit acelei perioade este The Adventures of Prince Achmed, regizat de Lotte Reiniger și Berthold Bartosch.

În 1923, un studio numit Laugh-O-Grams a fost supus falimentului, moment în care proprietarul acestuia, Walt Disney, și-a deschis un alt studio în Los Angeles. Noul studio a devenit centrul de creare a multor animații. Prima animație a fost seria Comediile lui Alice, în care rolul principal este jucat de o actriță reală, care intră în interacțiune cu mai multe personaje ale desenelor animate. Șirul animațiilor a continuat, iar cea mai populară dintre acestea a ajuns seria Mickey Mouse.

Toate creațiile erau supravegheate de către proprietarul studioului. Șapte ani mai târziu însă își face apariția un alt studio, Warner Brothers Cartoons. Aceasta, spre deosebire de cel al lui Walt Disney, oferea libertate autorilor în realizarea animațiilor. Astfel, Tex Avery, angajat al acestui studio, creează personajele Looney Tunes care ajung să fie foarte repede atât cunoscute, cât și îndrăgite.

Cele două studiouri din așa numita perioadă – Era de Aur a animațiilor – ajung să își distingă creațiile prin focusarea pe lung metraj, în cazul Walt Disney, sau scurt metraj, în cazul Warner Brothers Studio.

Pe teritoriul Japoniei, Mitsuyo Seo crează  primul anime Momotaro’s divine Sea Warriors, în 1945, a cărei coloană sonoră, AIUEO No Uta, a fost mai târziu utilizată de Osamu Tezuka în seria Kimba, leul alb. Dezvoltarea rapidă a acestui gen în rândul artiștilor japonezi, a determinat integrarea anime-ului în sfera artistică, fiind considerată la ora actuală cea de-a șaptea artă.

3. Era televiziunii

După introducerea televiziunii color pe piața Statelor Unite, Hanna-Barbera creează primul program televizat, Huckleberry Hound, bazat doar pe animații, în 1958. Iar la doi ani după acest eveniment a luat naștere și show-ul de televiziune The Flintstones.

4. Animația în România

Și în România, grafica jurnalistică și nevoia caricaturiștilor de a depăși limitele iluziei de mișcare a personajelor reprezentate în imagini au constituit suportul principal în dezvoltarea filmului de animație românesc.

Debutul lui Aurel Petrescu cu Păcală în lună în anul 1920 și apariția comediei grotești Haplea a lui Marin Iorda îi ridică pe acești doi creatori pe piedestalul pionieratului filmului de animație românesc.

Concurența la prețul neloial al animațiilor străine, lipsa de personal, apariția sunetului în animații și lipsa distribuției au dus însă la marginalizarea și chiar dispariția acestei forme de exprimare grafică, următoarele reveniri timide înregistrându-se abia după 1939.

Ion Popescu-Gopo este imaginea dominantă a artistului între anii 1949-1964, datorită realizărilor sale din cadrul Studioului Cinematografic București. Cele mai multe aprecieri și premii internaționale seria cu Omulețul: Scurta Istorie (1957), Sapte Arte ( 1958), Homo Sapiens (1960), Allo!Hallo! (1962). Decesul acestui artist în 1989 a însemnat și stingerea „clasicismului” în istoria animației românești.

În 1964 a fost înființat însă studioul Animafilm, care, pe lângă marele artist Ion Popescu-Gopo, a găzduit mulți alți artiști de renume ca Bob Călinescu prin Dl Goe, Florin Anghelescu prin Pic și Poc și mulți alții. Animafilm a devenit ulterior un brand românesc recunoscut pe plan internațional, ajungând să producă în jur de  60 de pelicule pe an.