În Inspirație

Skeuomorphism și flat design – câteva clarificări teoretice

skeoumorphism

Ca oricare alt domeniu de activitate, designul nu este lipsit de apariția unor buzzwords. Uneori ele ridică probleme serioase, alteori sunt doar cuvinte la modă, cert e că ne lovim de ele peste tot. Doi astfel de termeni se referă la anumite „stiluri” de design și sunt, după cum urmează: flat design și skeuomorphism. O să îi abordăm în acest articol pe rând, pentru a clarifica la ce se referă și cum se raportează unul la altul.

Skeuomorphism

Wikipedia definește skeuomorph-ul ca fiind un obiect sau design ornamental, care redă elemente existente anterior, dar cu o funcționalitate distinctă. Spre exemplu, un vas pictat în culori metalice, care imită aspectul unui recipient metalic din evul mediu, este un skeuomorph, el căpătând funcția estetică prin reiterarea unor caracteristici originale ale obiectului inițial.

În designul digital, skeuomorphismul se referă la ilustrarea unor produse, aplicații, interfețe etc. prin imitarea unor elemente din realitate și este asociat deseori cu interfața dezvoltată de cei de la Apple, până la iOS 7.

Astfel, skeuomorphismul se remarcă prin câteva caracteristici definitorii, dintre care amintim:

  1. Abordare realistă a obiectelor ilustrate. Astfel, pictograma unei aplicații de tip „Calendar” va arăta ca un calendar pe care îl agăți pe perete, cea a unei aplicații de luat notițe va avea o parte dintre caracteristicile unei agende ș.a.m.d.;
  2. Utilizarea de texturi care imită materiale din lumea reală (piele, pietre, nisip, blană, metal, etc.). Din acest motiv, interfețele care se bazează pe un astfel de design au un aspect încărcat, opulent, uneori chiar kitsch;
  3. Folosirea de umbre și efecte care conferă un aspect tridimensional.

Skeuomorphismul a caracterizat designul web și al interfețelor mobile o lungă perioadă de timp, și nu din rațiuni estetice, ci practice. Prin redarea cât mai realistă a unor obiecte din viața de zi cu zi, skeuomorphismul făcea diferitele meniuri ori pictograme mai ușor de recunoscut de către utilizatori, aceștia putând să intuiască funcționalitatea unei aplicații fără să o mai fi accesat vreodată înainte.

De aceea, o mare greșeală a skeuomorphismului era ca designerul să împrumute doar aspectul unui obiect din realitate, nu și funcționalitatea acestuia. Astfel, dacă trebuia să realizați designul unei aplicații destinate cititului de cărți în format electronic și voiați să o faceți să arate ca o carte, atunci trebuia să oferiți utilizatorului și experiența parcurgerii unei cărți (răsfoirea paginilor, îndoirea colțurilor etc.).

Cu alte cuvinte, rolul skeuomorphismului nu este (doar) acela de a face interfețele sau butoanele mai atrăgătoare, ci de a crea metafore ale realității, de a oferi indicii utilizatorilor și de a îi ghida în navigarea unui site sau a unei aplicații. Astfel de elemente nu aduc practic nimic nou, ci dimpotrivă, își iau sensul din experiența trecută a utilizatorilor.

Flat Design

Spre deosebire de skeuomorphism, stilul flat se axează pe conținut și este „vedeta” designului digital din ultima perioadă.

Despre designul flat am mai discutat, pe scurt, într-un articol anterior, o să amintim aici doar câteva caracteristici specifice:

  1. Abordare simbolică, abstractizată, a obiectelor ilustrate. Astfel, pictograma unei aplicații de tip „Calendar” nu va arăta ca un calendar pe care îl agăți pe perete, ci, de exemplu, ar putea fi ilustrată printr-un dreptunghi cu o cifră pe el;
  2. Simplificarea liniilor și formelor, amplificarea importanței pe care o are typography;
  3. Renunțarea la efecte care conferă un aspect tridimensional, aplatizarea designului;
  4. Utilizarea unor culori puternice, vibrante, contrastante.

Dar stați, asta nu e tot, căci, în caz că nu știați, în peisaj a mai apărut un „personaj”, pe numele său…

Skeuominimalism

Termen introdus de Edward Sanchez, skeuominimalismul este descris ca fiind un melanj între skeuomorphism și design flat, care împrumută calități de la ambele stiluri: accentul pe culori, forme și typography de la designul flat și dimensiunea realistă a reprezentărilor de la skeuomorphism.

Astfel, interfețele create în acest stil sunt simple, au elemente minimaliste și plasează conținutul în centrul atenției, dar experiența este îmbogățită prin texturi, umbre și efecte de „adâncime” aplicate la nivel de detalii, care creează un sentiment de familiaritate.

***

Acum că v-am indus de tot în eroare, să încercăm să concluzionăm într-o notă optimistă, spunând că, dincolo de terminologia mai mult sau mai puțin complicată, tendința de simplificare a interfețelor a venit, până la urmă, ca o consecință firească a faptului că oamenii s-au familiarizat cu produsele digitale, cu principalele funcționalități ale sistemelor de operare și deci nu mai au nevoie să li se arate, la modul explicit, ce face o anumită aplicație sau un anumit buton; un simplu simbol este de cele mai multe ori de ajuns.

Așadar, „aplatizarea” designului, simplificarea interfețelor nu este un trend ori o modă, ci doar o adaptare la evoluția așteptărilor și nevoilor consumatorilor de produse digitale. Totuși, asta nu înseamnă că atunci când se va impune această nevoie, nu mai puteți apela la elemente specifice skeuomorphismului. Atât timp cât utilizatorul este pus pe primul loc, orice soluție de design care rezolvă în condiții optime problemele sale este binevenită.

Iar dacă sunteți interesați de lecturi suplimentare pe acest subiect, puteți citi acest articol și textele la care face trimitere.