În Interviuri

Andreea Vasile: Scrisul unui om reflectă ”creșterea” lui

Andreea-Vasile
Andreea Vasile este vânător freelancer de poveşti. Şi-a perfecţionat abilităţile şi ascuţit simţurile de-a lungul celor 10 ani în care a lucrat cu ele, le-a dat formă şi voce în cadrul revistelor Tabu, Marie Claire, Zoot sau WErHR, a televiziunii Digi24 şi, mai nou, pe platforma online Red Bull, unde este editor. Însă flagship-ul ei rămâne blogul personal, andreeavasile.ro. Am fost curioşi cum vede ea culisele pregătirii unei poveşti, aşa că i-am scris şi am întrebat-o.
[Credit foto: Marius Dobrescu]

 

  • Câteva lucruri mai puţin cunoscute despre Andreea Vasile:

Unul dintre ele, care mi se pare în continuare printre cele mai amuzante, este că la 18 ani, când am dat admiterea la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București, am luat nota 3, deci n-am intrat.

 

Am intrat însă, la buget, la Facultatea de Științe Politice, tot din cadrul Universității București, unde am avut probe similare cu cele de la Jurnalism, texte de scris și interviu oral.

 

Nu știu nici până azi ce anume din ceea ce am făcut și spus a fost un dezastru pentru comisia de la Jurnalism și super tare pentru comisia formată din șapte oameni pe care am avut-o la examenul oral de la Științe Politice, unde am luat nota 10.


Cum ar spune americanul: a man’s garbage is another’s man gold. 

 

  • Cum de mai prind poveştile în ziua de azi, când atenţia este la una dintre cele mai scăzute cote?

Poveștile există dintotdeauna în jurul nostru și cu toții le spunem, de la copii la bunici, suntem deopotrivă personaje și naratori în propriile povești și-n poveștile altora.

 

Pentru mine poveștile înseamnă speranță, încredere, curaj, putere, transformare, iubire. Oricare ar fi temele din poveștile pe care le auzim sau pe care le spunem, ele pot deveni o voce interioară care ne îndrumă și ne susțin.

 

Fiecare om ia din poveștile din jurul său ce îl interesează, ce îl atinge, ce îi folosește la un moment dat.

 

  • Ești freelancer. Asta înseamnă că proiectele în care te implici sunt diverse. Ce iei în considerare când îți adaptezi scrisul pentru un anumit proiect – ce se schimbă, ce rămâne la fel?

Într-adevăr, sunt mai multe feluri de a scrie chiar și despre același subiect.

Mie însă îmi place storytelling-ul. De când sunt freelancer am scris în domenii diverse și cu scopuri diverse – PR, branding, business – însă cel mai bine rezonez cu poveștile care au personaje, acțiune, un moment critic și un deznodământ din care cititorul poate învăța ceva.

 

Astfel de povești pot fi spuse și-n situațiile menționate mai sus – PR, branding, business – și asta e partea frumoasă, că o poveste bine spusă se pretează la orice domeniu.

 

Ce rămâne la fel e bucătăria internă: înțelegerea subiectului, documentarea, interviurile, transcrierea lor.

 

Ce se schimbă e felul în care alegi să spui povestea. Aici stă de fapt creativitatea autorului și puterea lui de a spune lucruri pe care le-au mai spus o mulțime de oameni înaintea lui, în maniera diferită, originală, unică și autentică.

 

  • La ce anume se pretează o campanie de storytelling?

La orice. Dacă pui suficiente întrebări despre un om, o situație sau un domeniu despre care scrii, o să găsești subiectul în jurul căruia merită să construiești campania.

 

Un om antrenat, care face asta de mult timp, va recunoaște imediat ce are potențial și ce nu. La fel cum oamenii care sunt doar cititori recunosc destul de repede un text care îi ține în priză și unul care îi plictisește, pentru că busola interioară ”simte” când ceva e mișto sau bullshit.

 

Sigur că busola interioară este subiectivă, dar în orice text există acel ceva care îl face plăcut tuturor – universalitatea unei teme sau a alteia, faptul că și tu, și cititorul, și eu am trecut prin situația aia sau una similară și rezonăm.

 

  • Ce este necesar să cunoaștem despre public, înainte de concepe o poveste adresată lor?

Că suntem cu toții uniți de experiențe și sentimente comune sau similare, că avem cu toții unele dorințe și întrebări care sunt aceleași indiferent de unde venim sau de felul în care am crescut.

 

Sunt motivele pentru care romanele rusești sunt printre cele mai grozave din lume, căci ating subiecte ca iubirea, războiul, moartea, prietenia într-o manieră care te lovește în moalele capului și pe care nu o vei uita niciodată.

Universalitatea este ceea ce ne aduce împreună.

 

  • Cum găsești povestea, miezul, potenţialul unui subiect?

Cu riscul de a repeta răspunsul, simt când o poveste merită să fie scrisă. Însă, la început, discutam mai mult cu colegii de breaslă sau cu editorii despre asta. Așa am învățat să discern.

 

Totuși, chiar dacă azi îmi merge mai ușor din punctul ăsta de vedere, când am nedumeriri, întreb în dreapta și-n stânga oamenii ce părere au despre o temă anume sau vorbesc cu oameni care fac ce fac și eu despre treaba asta ca să aflu ce cred ei.

 

  • Cât de importantă este vocea și stilul pe care le alegi în conceperea și promovarea unei poveşti? Cum ştii că sunt potrivite?

Îmi e greu să răspund la întrebarea asta. Pur și simplu știu. Am fost dintotdeauna un om destul de echilibrat și realist, i-am simțit și i-am înțeles pe oamenii din jurul meu fără să fac vreun efort în acest sens.

 

Asta m-a ajutat în felul în care scriu pentru că îmi place să cred că am păstrat un ton plăcut, cursiv, empatic, vesel, fără să cad într-o extremă sau alta.

 

Cel mai mare risc când scrii e să devii patetic sau să delirezi.

 

Adică atunci când, fie că scrii despre lucruri frumoase, fie că scrii despre lucruri mai nasoale, textul tău e ori ca o bocitoare care se jelește la capul mortului, ori ca un petrecăreț care fumează de patru zile iarbă-n Amsterdam și nu mai știe când e zi, când e noapte.

 

  • Ce recomandări ai pentru a sta departe de limbajul corporate sau cel de lemn?

Oamenilor care fac asta le recomand să-și imagineze că vorbesc cu un prieten foarte bun când scriu despre un anumit subiect.

 

Cu prietenii suntem mereu relaxați, deschiși, onești și simpli. Naturalețea și simplitatea sunt obiectivele pe care orice om care scrie de multă vreme le urmărește pentru că sunt cel mai greu de atins.

 

Aș spune și că scrisul unui om reflectă ”creșterea” lui. Pe măsură ce omul trăiește, are experiențe noi și, mai ales, înțelege nu doar cu mintea, ci mai ales cu inima lui despre ce e vorba-n lume, cu atât evoluția asta se va vedea și-n felul în care scrie.

Scrisul omului respectiv va deveni pur și simplu frumos.

 

  • Ce ai salva în folderul ”Cum să scriu mai bine”? 

Ca să scrii mai bine trebuie pur și simplu să scrii.

Unii oameni sunt într-o continuă pregătire teoretică: citesc cărți, merg la cursuri, se uită la ceea ce fac alții. Dar nu fac fix ce ar trebui să facă orice meseriaș: să treacă la treabă.

 

Cu exercițiu, constanță, disciplină, vor veni și rezultatele. Eu sunt omul atent la tot, scrisul e o meserie în care îți antrenezi toate simțurile, deci nu discriminez nimic din ceea ce vine către mine.

 

Totuși, ca să răspund la întrebare, într-o manieră complet aleatorie și care îmi vine acum în minte, voi numi ce aș salva în ”Cum să scriu mai bine”:

• The Write Practice
• Inoza
• Big Magic, de Elizabeth Gilbert
• Viorel Ilişoi
• Curaj cât trebuie, de Cheryl Strayed
• Grey’s Anatomy (și cam orice serial unde scenaristă a fost Shonda Rhimes)
• The New York Times – Modern Love
• Humans of New York
• The Power of Storytelling