Asociația T.E.T.A.

Asociația T.E.T.Alexandria (T.E.T.A.) a fost înființată în iunie 2006 şi este un ONG localizat în Alexandria, Teleorman. Asociația are membri cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, iar scopul său principal este derularea de activităţi culturale direcţionate atât pe dezvoltarea comunităţii în care se desfăşoară, cât şi pe dezvoltarea personală a participanţilor.

Asociația a funcționat inițial ca o trupă de teatru de amatori, iar acum are în componență studenți și practicieni din arii de interes diferite (actorie, regie, scenaristică, psihologie, economie, IT, inginerie etc.) ce au în continuare în comun pasiunea pentru teatru. Unul din scopurile inițiale ale asociației și ale Ideo Ideis a fost acela de a aduce teatrul într-o comunitate în care cultura lipsea cu desăvârșire. Treptat, misiunea asociaţiei şi implicit a festivalului s-a îndreptat spre educaţia alternativă, introducând în programul festivalului o paletă largă de activităţi culturale menite să încurajeze dezvoltarea abilităţilor individuale ale participanţilor, dar şi revelarea calităţilor grupului.

Premii

De-a lungul timpului, asociaţia T.E.T.A a obţinut numeroase premii pentru activitatea sa, precum: premiul special extraconcurs la secţiunea Artă & Cultură în cadrul Galei Societăţii Civile în 2008, premiul juriului presei pentru Idee şi Impact în cadrul galei Oameni pentru Oameni în 2009, premiul II la secţiunea Artă şi Cultură în cadrul Galei Societăţii Civile în 2009, premiul I la categoria Teatru (luna august) în cadrul premiilor VIP 2010 şi 2012.