În Tips & Tricks

7 greșeli critice de SEO ale site-urilor de e-commerce

greseli-seo-e-commerce

Optimizarea SEO a site-urilor de e-commerce e mult mai dificilă decât cea pentru bloguri sau pentru un site de companie cu doar 5 secțiuni. Nu e suficient să existe sute sau chiar mii de produse pe site, pentru ca acesta să atragă automat trafic din motoarele de căutare.

Dacă ai reușit să pui în aplicare o campanie SEO, dar te confrunți în continuare cu probleme, s-ar putea să faci aceleași greșeli ca mulți dintre cei ce dețin site-uri de e-commerce. Citește în continuare despre  7 dintre greșelile critice care trebuie evitate. 

Nu acorzi atenție descrierilor de produs

Inexistența descrierilor duce la pierderea unui număr considerabil de vizite organice. Oricât de bine ar fi realizate pozele produselor, ele nu substituie o descriere, chiar dacă incluzi atributul ”alt text”, care permite indexarea imaginilor. Nici descrierile vagi nu te vor ajuta, așa că detaliile oferite despre produse sunt esențiale pentru vânzări și pentru optimizarea SEO.

Descrierile specifice pentru produse ajută atât cumpărătorul, cât și motoarele de căutare. Evită să folosești conținut duplicat preluat identic de la alte magazine sau de pe site-ul producătorului deoarece îți va afecta ranking-ul.  În schimb, fii creativ și crește-ți șansele ca descrierea ta să fie citită cu plăcere și, mai mult, oamenii să distribuie conținutul. Acest lucru ajută motoarele de căutare să înțeleagă că oamenii consideră utile informaţiile oferite pe respectivul site.

Paginile de produs nu sunt optimizate pornind de la căutările userilor

Atunci când scrii titlurile paginilor și descrierile produselor, fii sigur că iei în considerare tipul de căutări efectuate de oameni cu ajutorul Google. În caz contrar, riști să promovezi ceva ce nimeni nu caută, deși tu ai în ofertă exact produsul pe care mulți și-l doresc.

Alege cuvinte cheie specifice pentru title tag, H1 și alt text pentru imagini. În H1 poți folosi codul modelului sau numele brandului. Nu uita să completezi alt text-ul pentru imagini și evită să folosești repetitiv cuvintele cheie.

Paginile nu au titluri unice

O altă problemă des întâlnită în rândul magazinelor online este lipsa titlurilor unice. Title tag-ul unei pagini este cel mai important indicator pentru Google privind conținutul unei pagini. La fel ca în cazul descrierilor de produs, nu folosi titluri duplicate de pe alte site-uri sau de la producători deoarece riști să fii penalizat.

Da, e greu să creezi title tag-uri unice când vinzi o multitudine de produse, probabil chiar ale aceluiași brand, când cuvintele cheie se vor repeta inevitabil. De aceea te vei strădui să creezi formulări unice. O structură de title tag recomandată este una de tipul ”Tipul produsului + Model + Brand”.

URL-urile nu sunt SEO și user-friendly

Ce ai prefera să vezi: ”/pantaloni-dama/pantaloni-casual-dama-albi” sau ”/cat-23/produs034976?pantaloni”? URL-urile user-friendly ajută consumatorii să știe unde se află în site, iar motoarele de căutare știu ce anume citesc aceștia.

Userii și motoarele de căutare preferă deopotrivă URL-uri care conțin numele produsului și categoriilor de produse deoarece sunt ușor de înțeles și ușor de targetat pe baza cuvintelor cheie. ID-urile de categorie, lipsite de relevanță sau valoare semantică, nu vor fi niciodată mai valoroase decât cuvintele cheie pentru numele categoriei.

Paginile site-ului nu includ opțiunea de distribuire a conținutului

Ai reușit să faci descrieri unice și poze la rezoluţia ideală pentru produsele site-ului, dar paginile produselor nu includ și butoane de distribuire pentru social media sau email? Lipsa lor îți micşorează șansa de a fi distribuit în grupuri pe care tu le targetezi și șansa de a fi văzut de noi consumatori.

Ca să știi ce opțiuni de distribuţie să incluzi, trebuie în primul rând să cunoști preferințele consumatorului tău când vine vorba de rețelele online. L-ar interesa mai mult un buton de Pinterest sau e foarte activ pe Facebook și Twitter? Alege doar butoanele specifice publicului vizat.

Site-ul nu are o structură internă de link-uri

Fără o structură internă realizată corect, vizitatorii site-ului vor fi la fel de dezorientați ca și Google. Pentru a fi ușor de ”înțeles” și de indexat de către Google, structură internă de link-uri trebuie să fie ușor de navigat de către vizitatori.

Aceasta nu ar trebui să conțină mai mult de 3 nivele de subcategorii. De asemenea, meniul principal al magazinului online nu trebuie dublat și nu trebuie să includă toate categoriile și subcategoriile de produse. Navigarea e și mai ușoară dacă incluzi link-uri către paginile relevante și cele cu produse similare.

Viteza de încărcare a site-ului este slabă

Niciun vizitator nu va aștepta o veșnicie ca paginile să se încarce. O viteză scăzută este și un dezavantaj din punct de vedere SEO, viteza de încărcare fiind în continuare un factor tehnic de poziționare important. Problemele de viteză apar adesea când există limitări ale server-ului pe care este găzduit site-ul. Însă există măsuri care te ajută să crești viteza de încărcare.

Poți să elimini resursele de tip JS sau CSS din partea superioară a paginii, care blochează conținutul până la încărcarea completă. Când vizitatorul nu se află la prima accesare pe site, folosește memoria cache a browserului. Ca imaginile să nu te afecteze, optimizează-le în funcție de dimensiunea necesară pentru afișare și activează compresia pentru resursele de tip HTLM, CSS și JS.

Dacă vrei să afli mai multe şi să aprofundezi subiectul, îţi recomandăm acest e-book dedicat site-urilor de e-commerce, dezvoltat de specialiștii SEO de la DWF în colaborare cu ECOMpedia. În cadrul ebook-ului vei afla care sunt problemele SEO specifice magazinelor online şi cum le poţi remedia.