În Tips & Tricks

Cum să scriem conținut de calitate în cuvinte puține

continut de calitate

Sunt din ce în ce mai puțini cei care au răbdarea și timpul necesare parcurgerii unor texte foarte lungi, mai ales atunci când acestea au un caracter promoțional. Tendința în modul în care se citește un text în mediul online se poate rezuma la un singur cuvânt: scanarea. Și atunci, ce e de făcut?

În articolul de astăzi, vom afla mai multe despre cum putem scurta textele pe care le scriem, fără să eliminăm din calitatea informației transmise, pe ce anume să ne concentrăm când scriem și ce anume să evităm.

It is my ambition to say in 10 sentences what others say in a whole book.
– Friedrich Nietzsche

Construiți titluri atrăgătoare și inteligente

Încercați să evitați metodele deja încetățenite de atragere a atenției, cu titluri bombastice, care promit mai multe decât poate oferi textul.

 

Un titlu este prima interacțiune dintre cititor și text și trebuie să conțină ideea principală pe care vreți să o transmiteți, să facă apel la latura rațională sau emoțională a cititorului, să îi promită o senzație sau un beneficiu, dar să nu îl momească nejustificat.

 

Sfat: Construiți minim cinci variante de titluri pentru fiecare text și alegeți-o, în final, pe cea care îndeplinește cel mai bine condițiile enumerate mai sus.

 

Scrieți o introducere scurtă, dar consistentă

Dacă lucrați la un articol mai lung, trebuie să știți că șapoul este al doilea cel mai citit element, după titlu. Dacă un titlu trimite un cititor spre introducere, aceasta, la rândul ei, trebuie să-i stârnească curiozitatea, să-l facă să se angajeze în parcurgerea următorului bloc de text; ea trebuie să aibă un scop, să răspundă la o întrebare, să pună o întrebare, să ridice diverse probleme, să anunțe o soluție etc.

 

Sfat: Citiți introducerea scrisă și verificați dacă oferă sau nu informații importante, care să trezească interesul. Dacă nu are sens independent sau nu „agață” în niciun fel cititorul, reformulați-o. E recomandat, și în acest caz, să faceți mai multe variante.

 

Evitați repetițiile

Dacă intenționați să transmiteți o informație și vă este teamă că s-ar putea să iasă un text prea scurt, nu-i nimic. Dacă informația este cu adevărat importantă și relevantă pentru public, acesta va fi recunoscător că nu i-ați răpit mult timp pentru a ajunge la ea.

 

Sfat: Decât să repetați aceeași idee în 5 paragrafe, mai bine concentrați-vă la transmiterea cât mai clară a informației, fără ornamente inutile sau expresii greoaie.

 

Folosiți paragafe scurte

Blocurile mici de text fac articolul să pară aerisit, ușor de parcurs și prietenos din punct de vedere vizual. Așa cum am menționat mai sus, cititorul scanează un text, îl „răsfoiește” frecvent în mod superficial, ghidându-se după cuvinte cheie.

 

Sfat: Scrieți un text și încercați să-l simplificați, eliminând cuvintele de umplutură, epitetele sau cuvintele care nu au un scop bine definit și care nu fac decât să repete aceeași idee în mai multe formulări. Folosiți mai degrabă termeni cu sens mai puternic, decât grade de comparație sau adjective și adverbe.

 

Scrieți user friendly

Caracterul user friendly al textului este dat, în primul rând, de modul în care vă raportați voi, ca emițători, la publicul căruia vă adresați.

Puneți-vă în locul celor care vă citesc și gândiți-vă ce fel de text ați dori să parcurgeți și cum ați dori să vi se comunice anumite informaţii.

 

Nu uitați că scrieți unor oameni cu un vocabular mai mult sau mai puțin dezvoltat, pe care trebuie să îi informați cât mai concis, fără ca aceștia să întâmpine dificultăți în descifrarea textului vostru.

 

Sfat: Imaginați-vă că trebuie să scrieți câte un text pentru persoane foarte diferite din jurul vostru: bunica, vânzătoarea de la magazin, instalatorul care v-a reparat chiuveta și colega de bancă. Alcătuiți câte o variantă pentru fiecare.

 

Corectați, corectați, corectați

Asta înseamnă că trebuie să fiți cei mai aspri cititori ai voștri; după ce ați terminat cu partea tehnică (greșeli de exprimare, dezacorduri, virgule sau diacritice), treceți la moduri de îmbunătățire a textului. În timpul procesului de evaluare este posibil să veniți cu idei noi.

 

Sfat: Luați o pauză. Detașați-vă de ceea ce ați scris, lăsați textul „la dospit” și reveniți asupra lui cu mintea odihnită și limpede. După o astfel de pauză, veți privi textul cu alți ochi și veți observa mult mai bine anumite nuanțe sau greșeli pe care nu le-ați văzut până atunci.

 

Testați-vă creativitatea, impunându-vă limite cantitative

Acesta este un experiment util pentru cei care sunt stresați de numărul limită de cuvinte în care trebuie să se încadreze. Uneori, tocmai aceste constrângeri vă ajută să fiți mai creativi.

 

Sfat: Impuneți-vă să comunicați același mesaj în 100, 200 și 500 de cuvinte. Filtrați informația cea mai importantă și identificați cele mai convingătoare forme de exprimare.

 

Inserați imagini sugestive și de calitate

Imaginile oferă textelor un aer proaspăt și sunt modalități prin care cititorul ia o scurtă pauză și își odihnește ochii. În plus, ele completează textele și accentuează anumite idei, ținând uneori loc de figuri de stil; așa că ce nu puteți exprima în cuvinte, puteți exprima în imagini.

 

Sfat: Nu este obligatoriu să le folosiți, mai ales dacă textul nu cere acest lucru. Nu le utilizați doar pentru a acoperi carențe ale mesajului scris, mai bine încercați să reformulați.

 

Nu uitați de conținut

Conținutul este elementul în jurul căruia gravitează toate aspectele pe care le-am menționat mai sus. Nu compromiteți conținutul mesajului doar pentru a vă încadra într-un anumit număr de rânduri, ci scrieți până când reușiți să transmiteți ce e de transmis, în cuvinte cât mai puține.

 

Sfat: Documentați-vă în legătură cu subiectul pe care doriți să-l abordați și nu scrieți de mântuială; nu e nimic mai deranjant decât un text plin de cuvinte goale, care nu comunică nimic, ci doar consumă timp și nervi.