Opiniile despre efectul de întinerire a somnului, foarte la modă azi, chiar nu sunt exagerate. Cercetătorii internaționali aduc de ceva vreme tot mai multe argumente în acest sens.
Somnul ajută la menținerea frumuseții pielii
Dacă vei dormi bine, vei arăta mai tânăr și mai frumos, recunosc acum și oamenii de știință de la Universitatea din Manchester. Și nu se reduce totul doar la o simplă relaxare. Este vorba de așa-numita matrice extracelulară, un set de substanțe care umplu țesuturile care își păstrează forma.Un somn de frumusețe contribuie mult la starea de bine și refacerea acesteia.
Cercetătorii britanici prezintă o explicație convingătoare pentru efectul pe care îl are somnul asupra fibrelor de colagen care formează matricea extracelulară. Aceștia au descoperit printr-un studiu realizat pe șoareci că există două tipuri de fibre de colagen, fiecare dintre ele având un comportament diferit. În timp ce fibrele mai groase, cu diametrul de aproximativ 200 nanometri, rămân practic neschimbate, cele mai subțiri, de patru ori mai mici în diametru, se dezintegrează în timpul zilei, dar un somn bun le permite să se refacă. Este un lucru foarte bun, deoarece aceste fibre mai subțiri sunt importante pentru flexibilitatea țesutului subcutanat.
Deși cercetarea a fost efectuată pe șoareci, mecanismul descoperit ar trebui să se aplice și în cazul oamenilor. Descoperirea aruncă o nouă lumină asupra măsurii în care ceasul biologic ne afectează corpul și oferă un alt argument puternic pentru a ține seama de acesta.
Nu este de de ici de colo relevarea științifică aceasta: ceasul nostru biologic controlează procesul prin care unele fibre de colagen pot fi deteriorate, dar și reconstituite.
Dacă dorești ca părul și pielea ta să arate mai bine și mai tânără în urma unui somn de frumusețe, există și câteva reguli generale pe care ar fi bine ca să le respecți.
1. Dormi pe fețe de pernă din satin sau mătase naturală
Acoperind acele perne pe care dormi cu unul dintre aceste două materiale delicate o să ai un somn mult mai plăcut, mai lin.
2. Dormi pe spate
Dormitul pe spate te va ajuta să lupți eficient împotriva ridurilor înainte de a începe chiar să se formeze. Fă asta și nu uita să ai pe pat chiar și perne decorative pentru propria ta plăcere. Chinezii spun că un om ar trebui ca să doarmă folosindu-se de 5 perne dacă vrea să fie sănătos. (Caută pe YouTube filmulețe detaliate despre cum ar trebui ca să le poziționezi!)
Compresia continuă a pielii generată de o pernă improprie creează linii în structura tenului care se vor adânci pe măsură ce colagenul se pierde și legăturile dintre celule se slăbesc, creând riduri din ce în ce mai profunde în locul lor. Mai mult decât atât, obiceiul de a dormi pe o parte va face ca o parte a feței să aibă mai multe riduri, lucru extrem de dizgrațios.
3. Hidratează-ți bine pielea înainte de somn
Pentru a avea tenul proaspăt și strălucitor când te trezești, nu uita niciodată să folosești cremele potrivite înainte de a te culca. Femeile cu pielea matură ar trebui ca să folosească creme care conțin acid hialuronic, produse speciale care rețin efectiv apa în piele.
Aceste tipuri de produse cosmetice funcționează cel mai bine noaptea, sprijinind procesele de reparații care sunt în plină desfășurare în acea perioadă.
4. Leagă-ți părul înainte de somn
Legarea părului pentru somn este o idee minunată, atâta timp cât este vorba o împletitură liberă sau un coc ușor. Alegerea strângerii lui într-o coadă de cal nu va fi neapărat o alegere bună, deoarece favorizează ruperea firelor de păr.
Odihnește-te bine noaptea, dacă ai posibilitatea fă asta și după-amiază, iar pielea ta va arăta senzațional multă vreme fără a fi nevoie de a recurge la operații estetice costisitoare pentru asta!